Cu prilejul sărbătoririi ZILEI EROILOR, Instituția Prefectului – Județul Covasna, în colaborare cu reprezentanții în teritoriu ai Ministerului Apărării Naționale va organiza joi, 10 iunie 2021, ceremonii militare şi religioase la cimitirele și monumentele eroilor situate pe teritoriul județului Covasna.
Comandantul Garnizoanei Sf. Gheorghe, lt. col. Dorin Neagu, a declarat că ceremonialul organizat la Statuia Ostașului Român din municipiul Sfântu Gheorghe „va fi mai aproape de normal ”, acesta incluzând și defilarea gărzii de onoare.
Potrivit Insituției Prefectului-Județul Covasna, manifestările se vor desfășura după următorul program:
- Ora 00 – MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN din municipiul Sf. Gheorghe – Ceremonie militară și religioasă
Participă: – Conducătorii serviciilor publice deconcentrate şi celelalte organe ale administrației centrale reprezentate la nivelul județului
- Ora 11.00 – MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN din orașul Covasna
- Ora 12.30 – TROIŢA EROILOR NEAMULUI din incinta bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” din municipiul Tg. Secuiesc
- Ora 14.00 – CIMITIRUL EROILOR din comuna Brețcu
La fiecare monument se va desfăşura Ceremonie militară şi religioasă
Participă: – Conducătorii instituţiilor publice grupate astfel :
1 – Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Covasna, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Covasna, Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Covasna, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna;
2 – Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna, Garda de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Covasna, Sistemul de Gospodărie a Apelor Covasna, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Unitatea de Administrare Covasna;
- Ora 11.00 – MONUMENTUL EROILOR din orașul Întorsura Buzăului
- Ora 12.00 – MONUMENTUL EROILOR din comuna Sita Buzăului
- Ora 13.00 – MONUMENTUL EROILOR din comuna Barcani –
- Ora 14.00 – MONUMENTUL EROILOR din comuna Dobârlău
La fiecare monument se va desfăşura Ceremonie militară şi religioasă
Participă: – Conducătorii instituţiilor publice grupate astfel:
1 – Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Covasna, Casa Judeţeană de Pensii Covasna, Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna, Agenţia Judeţeană pentru Plăți şi Inspecţie Socială Covasna;
2 – Direcţia Silvică Covasna, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Covasna;
- Ora 12.30 – CIMITIRUL EROILOR din Araci, comuna Vâlcele – Ceremonie militară și religioasă Participă: – Conducătorii instituţiilor publice grupate astfel:
1 – Casa de Asigurări de Sănătate Covasna, Direcția de Sănătate Publică Covasna;
2 – Direcţia Județeană pentru Sport şi Tineret Covasna, Secția Drumuri Naționale Covasna;
- Ora 11.00 – CIMITIRUL EROILOR din Dobolii de Jos , comuna Ilieni – Ceremonie militară şi religioasă
Participă: – Conducătorii instituţiilor publice grupate astfel:
1 – Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, Direcţia Judeţeană de Statistică Covasna;
2 – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Covasna, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Covasna;
- Ora 11.00 – la „MONUMENTUL EROILOR JANDARMI” din comuna Aita Mare – Inspectoratul de Jandarmi Județean „Gheorghe Doja” al Covasna
Participă: – Conducătorii instituțiilor publice grupate astfel:
1 – Casa de Asigurări de Sănătate Covasna, Direcția de Sănătate Publică Covasna;
2 – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, Secția Drumuri Naționale Covasna;
La următoarele monumente vor participa reprezentanții autorităților administrației publice locale și reprezentanții în teritoriu ai Ministerului Apărării Naționale care vor depune coroane, buchete și jerbe de flori, astfel :
– Ora 11.00 la „TROIŢA GENERALULUI GRIGORE BĂLAN” din comuna Arcuș – Batalionul 22 Vânători de Munte ”Cireșoaia”;
– Ora 11.00 la „MONUMENTUL „LOCOTENENT PĂIŞ DAVID” din municipiul Sfântu Gheorghe – Batalionul 22 Vânători de Munte ”Cireșoaia”;
– Ora 11.00 la „MONUMENTUL OSTAŞILOR ROMÂNI” din Aita Seacă, comuna Bățani – Inspectoratul de Poliție Județean Covasna.
M.C.G.
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail