„Femei celebre de azi despre femei celebre de ieri” este titlul unei dezbateri pe care Asociaţia pentru Comunitate o va organiza săptămâna viitoare la Sfântu Gheorghe, în contextul marcării Centenarului Marii Uniri.
Evenimentul, ale cărui invitate speciale sunt actriţa Rodica Mandache, scriitoarea Petronela Rotar şi femeia de afaceri Amalia Năstase, va avea un scop caritabil, sumele colectate cu acest prilej urmând să fie donate unor persoane nevoiaşe.
„În an centenar, organizatorii de evenimente se concentrează preponderent asupra personalităţilor marcante, vizibile, din istoria recentă a României. Îndeosebi bărbaţi. Noi, în schimb, alegem să scoatem în prim-plan femeile care au contribuit semnificativ sau care au influenţat prin acţiunile lor decizii cu implicare majoră în destinul acestui popor. Organizăm, deci, o dezbatere-concurs între trei personalităţi feminine ale prezentului care ne vor ajuta să cunoaştem trei personalităţi feminine din istoria României. Vom afla astfel lucruri interesante despre Ana Pauker, Regina Maria şi Elena Ceauşescu”, menţionează organizatorii într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestora, cele trei invitate, Rodica Mandache, Petronela Rotar şi Amalia Năstase, vor „lupta” prin expunerile lor pentru câte un caz social preluat din spectacolul „Despre oameni şi cartofi”, montat de regizorul Radu Afrim la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, câştigătoarea urmând să fie desemnată prin votul publicului.
Evenimentul va avea loc miercuri, 19 decembrie, în amfiteatrul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, iar intrarea publicului este liberă.
„Sunt fericită şi recunoscătoare că banii obţinuţi în urma acestei dezbateri vor ajunge la unul dintre cazurile prezentate de Radu Afrim în spectacolul „Despre oameni şi cartofi”, notează directoarea Teatrului „Andrei Mureşanu”, Anna Maria Popa, pe pagina sa de socializare.
„Despre oameni şi cartofi” este un spectacol-documentar al cărui scenariu a fost inspirat de o tragedie feroviară petrecută în judeţul Covasna în septembrie 2012, când un tren care circula pe ruta Târgu Mureş-Braşov a lovit un tractor cu remorcă în care se aflau peste 15 zilieri, dintre care 9 au murit.
Anna Maria Popa a precizat că spectacolul nu se concentrează pe accidentul propriu-zis, ci pe urmările pe care le-a avut în familiile celor nouă persoane care şi-au pierdut vieţile în timp ce se întorceau de la cules cartofi.
Potrivit acesteia, în „culisele” spectacolului au fost identificate nevoi concrete ale acestor familii, de aceea echipa teatrului a demarat în paralel o campanie de ajutorare a acestora.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail