Acasă Social Pagina 90
Ziua Drapelului, marcată la Sfântu Gheorghe:„Un astfel de simbol nobil nu poate fi fundamentat doar prin legi şi decrete. El este, în aceeaşi măsură, chintesenţa idealurilor şi aspiraţiilor noastre, dar, mai ales, transmis din generaţie în generaţie, reflectă ființa străvechiului nostru neam.” – Prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu
Ziua Drapelului Naţional a fost marcată, duminică, la Sfântu Gheorghe, prin ceremoniale militare și religioase, dar și printr-un spectacol aviatic prezentat de piloţi şi paraşutişti din cadrul Aeroclubului României – filiala Brașov. . . Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește, anual, în data de 26 iunie. La Sfântu […]
Activități interactive, subacvatice, la Dalnic
„Olimpicii deșeurilor” au fost premiați!
Panouri solare realizate de elevi, din materiale reciclabile
Sticlă, ceramică, cusătură săsească în Muzeul Național Secuiesc
BLOGGERI DIN PRESA DE TRAVEL ȘI LIFESTYLE AU VIZITAT ȘI PROMOVEAZĂ ZILELE ACESTEA JUDEȚUL COVASNA
Ministrul Muncii afirmă că nu este posibilă creșterea punctului de pensie
Sosește prima tranșă din ajutoarele alimentare europene
Paradisuri fiscale
Absolvenţii promoţiei 2016 se pot înscrie în evidențele AJOFM
Antal Arpad: „Nu vreau să spun că situația este extraordinară în județul Covasna, dar eu cred că avem o tendință pozitivă”
PE 31 MAI, MILITARII TRECUȚI ÎN REZERVĂ AU MOTIV DE SĂRBĂTOARE
ORE DE ISTORIE VIE cu Asociaţia Redescoperă Istoria
Ministrul Muncii: Ordonanța privind salarizarea bugetarilor vizează 6.136 de persoane din ministere
Ordonanța care ar putea opri protestele sindicaliștilor de la Sanitas, va intra în discuții pe 1 iunie
Cupa Jandarmeriei Covasna la pescuit sportiv
„Bacalaureat”, la Sfântu Gheorghe
Şefii de promoţie ai liceelor din Sfântu Gheorghe recompensaţi cu câte 555 lei
Avocatul Poporului solicită demolarea unui gard ce împrejumuieşte blocurile sociale din Sfântu Gheorghe
Şase răniţi şi o persoană decedată într-un accident rutier petrecut pe DN 13 E
Lucrările la Arena Sportivă din Sf. Gheorghe sunt finalizate în proporție de aproximativ 60%
DSVSA este în alertă maximă! Două boli amenință granițele României
Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană ar putea să fie distribuite doar după alegerile locale
Pe strada Vânătorilor din Sfântu Gheorghe au fost amplasate două marcaje de avertizare menite să îi apere pe cetățeni
Cadastrarea terenurilor agricole este majoră pentru agricultură; fără aceasta, agricultorul își diminuează posibilitatea de a se finanța
Şofer, prins în localitate cu aproape 110 kilometri pe oră
Înşelăciune – atenție la cumpărăturile efectuate pe internet
Polițiștii rutieri au acționat pentru descurajarea celor care cnduc cu viteză excesivă
Faur (APIA): Termenul de depunere a cererilor pe 2016 va fi prelungit cu cel puțin 10 zile fără aplicarea penalităților
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar