Vestită în popor pentru temperaturile joase care o însoţesc, Boboteaza (sau Epifania) este a doua Sărbătoare religioasă importantă a începutului de an, prăznuită atât de creştinii ortodocşi, greco-catolici, cât şi de romano-catolici la aceeaşi dată fixă: anume pe 6 ianuarie, având anumite particularităţi în funcţie de rit. Pe lângă semnificaţia legată de Botezul Mântuitorului, în această zi au loc felurite datini şi obiceiuri populare, păstrate din generaţie în generaţie. Punctul culminant îl reprezintă oficierea Slujbei Agheasmei Mari.
. .
Sfiniţirea apei
Sărbătoarea de astăzi le reaminteşte creştinilor ortodocşi evenimentul încărcat de profunde semnificaţii biblice legat de Botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a intra în viaţa publică. Potrivit rânduielilor bisericeşti, în cursul dimineţii se săvârşeşte Slujba de sfinţire a apelor, numită şi Agheasma Mare. Ea are semnificaţia simbolică a unui act de regenerare cosmică, pământul primind germenii noii creaţii, transfigurată prin sfinţirea apelor.
Şi în aşezările urbane şi rurale din judeţul Covasna ritualul se respectă din vechime, fiind un moment aşteptat cu bucurie de întreaga obşte.
Agheasma Mare
În ziua de Bobotează are loc, după cum spuneam mai înainte, sfinţirea apei în timpul Slujbei de Iordan. Alegerea locului de desfăşurare a ceremoniei este foarte important. Conform canoanelor trebuie găsit un spaţiu generos în aer liber, unde să existe în apropiere o apă curgătoare sau cel puţin o fântână. De la caz la caz se poate organiza slujba atât în curtea lăcaşului de cult, dacă există amenajată acolo o fântână sau în gospodaria unui localnic lângă o sursă de apă potabilă.
După cum se ştie, apa se pune în vase mari,fiind apoi sfinţită, obţinându-se Agheasma Mare, după care se împarte creştinilor veniţi de regulă în număr foarte mare. Aceştia vin cu felurite recipiente şi o duc acasă, fiind păstrată pentru a fi băută în împrejurări speciale ce ţin de ritual, dar având şi efecte de protecţie privind sănătatea familiei.
Obiceiuri de tot felul
În localităţile aflate lângă cursuri mari de apă sau în aşezările de la ţărmul mării poate avea loc şi un spectacol aparte, ce dovedeşte curajul şi rezistenţa la ger al unor bărbaţi. După oficierea Slujbei, preotul însoţit de numeroşi enoriaşi merge pe mal şi aruncă cât mai departe în valuri o cruce de dimensiuni ceva mai mari. Dintre cei prezenţi câţiva temerari sar în apă şi înoată rapid ca să prindă crucea şi să o aducă la mal, în aplauzele şi uralele asistenţei. Invingătorul este felicitat şi se va bucura de respectul comunităţii locale. În plus, va căpăta convingerea că tot anul o să fie ferit de boli.
Şi la Sf.Gheorghe s-a practicat pentru scurtă vreme o asemenea procesiune de Bobotează la marginea oraşului, undeva pe malul Oltului, dar fiind destul de periculoasă şi având loc pe un ger năpraznic, nu i s-a mai dat curs ca în alte părţi ale ţării.
În Ajunul acestei zile sfinte preoţii vizitează casele credincioşilor din parohia lor („Mergând cu botezul”), spre a binecuvânta locuinţele credincioşilor prin stropire cu apă sfinţită.
Am înâtlnit pe alocuri şi denumirea de Sărbătoare a luminilor, pentru că prin contactul cu Agheasma oamenii au credinţa că devin mai buni, că vor fi ocoliţi de necazuri şi boli. În fond, Botezul Domnului reprezintă rânduiala iniţierii întru creştinism şi primirii în Biserică.
Dupa Slujba de Sfinţire a apei, credincioşii îşi iau acasă în sticle şi bidonaşe preţioasa Agheasmă. Pe drumul de întoarcere îşi dau unii altora bineţe, adresându-şi urări de sănătatea lor şi a familiilor, pentru belsug şi prosperitatea gospodăriei.
În Ajunul Bobotezei se ţine post
Potrivit rânduielilor bisericeşti, credincioşii trebuie să ţină post în Ajunul Bobotezei. Din străbuni se zice că cine reuşeşte să nu mănânce nimic în ziua ce precede Boboteaza, ţinând aşa-numitul „Post negru”, va fi sănătos şi norocos tot anul.
Pe vremuri în Ajunul Bobotezei bătrânii povesteau că se făceau tot felul de farmece, descântece şi alte practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, unii strângeau cenuşa din sobă spre a fi păstrată până în…primăvară, când se presăra pe straturile cu legume pentru a le face rodnice şi a le proteja de dăunători. De asemenea, datina sugera că se punea puţin fân sub faţa de masă şi doi-trei bulgăraşi de sare la colţuri, care apoi se adăugau în hrana animalelor ca să fie ferite de boli şi de duhurile rele.
În noaptea dinaintea Bobotezei se deschid Cerurile şi Dumnezeu îndeplineşte rugăciunile celor care au privegheat şi au postit. Mai ales fetele şi flăcăii de însurat aşteaptă cu nerbădare aceasta zi, ca să-şi ghicească ursiţii.
Se mai zice că este cea mai rece zi a anului, de unde vine şi expresia „Gerul Bobotezei” şi că în această noapte viitorul fiecăruia poate fi citit în…oglindă!?
Prorociri ale timpului şi belşugului
Cu ani în urmă am întlnit în câteva sate din judeţul Covasna un obicei foarte frumos, copiii mergând cu colindul, marcând ultimele Sărbători de Iarnă. Tot acum, se fac prorociri ale timpului şi belşugului din Noul An. Unii gospodari din Ariuşd întâmpinau odinioară Epifania practicând un obicei străvechi. Anume un ritual agrar foarte vechi, care consta în stropitul livezilor şi înconjuratul gospodăriilor pentru ca anul care tocmai a început să aducă recolte bogate.
În credinţa străveche a ţăranului sălăşuia ideea că dacă în dimineaţa de 6 ianuarie pomii au ramurile încărcate de chiciură, aceştia vor avea un rod bun. În această zi cu totul specială certurile în casă erau interzise, nu se dădea nimic ca împrumut la vecini, nici măcar… jaratec din focul vetrei! Înainte de culcare se luau cărbuni din foc şi primeau numele membrilor familiei. Se credea că primul care va muri, va fi cel al cărui carbune se va stinge mai repede.
Alte datini ancestrale
De la d-na profesoară Livia Hagiu, de la Şcoala generală din Zagon, cea mai mare coumnă din judeţul Covasna, am aflat multe asemenea obiceiuri străvechi ale românilor din zonă. Unul spune că în ziua de Bobotează este bine ca membrii familiei să se aşeze la masă pe la amiază. Mai întâi se bea puţină Aghiasmă şi se mânânca o bucăţică de anafură, apoi se servesc bucatele pregătite ca la Crăciun: răcituri, sarmale ş.a.
Ce mai aflăm din tradiţia populară? Că începând cu Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează păsările ar trebui hrănite dintr-un vas cu doage, iar găinile să fie îngrădite şi să nu scurme pentru că împrăştie norocul. Când se dă de mâncare la păsările din ogradă, nu trebuie strigate, căci altfel le mănâncă… uliul. Numai după ce preotul a sfinţit Aghiasma, pot fi chemate, căci atunci toate dihăniile au fugit pe pustiu.
Dacă de Bobotează este crivăţ, vor fi la toamnă roade îmbelşugate. Se zice că fetele mari se străduiesc să calce în urma preotului când iese cu procesiunea pentru a sfinţi apa, crezând că astfel se vor marită mai degrabă. Înainte vreme se credea că lupii atacă oamenii numai până la Bobotează, după această zi fiarele temându-se să mai fie agresive.
Apa sfinţită ne ocroteşte de toate relele, fiind eficace pentru tratarea sperieturilor, stimulând somnul liniştit, fără tresăriri şi spaime.
Tinerele dornice de măritiş îşi prindeau pe inelar un fir roşu de mătase, punând sub pernă busuioc, având convingerea că îşi vor vedea în vis alesul. O altă superstiţie nostimă spune că fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează, pot fi sigure ca se vor mărită în acel an.
În popor se consideră că de Bobotează toate apele sunt sfinţite, aşa că femeile nu au voie să spele rufe timp de opt zile. Prin unele locuri gospodarii afumă grajdurile şi acareturile ori fac focul pe câmp pentru alungarea duhurilor rele.
000
…Sunt o mulţime de obiceiuri frumoase, datini minunate ce alcătuiesc zestrea spirituală a poporului nostru, trensmisă din generaţie în generaţie.
Horia C. Deliu
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail