Balul Sântiliei, ce amintește de vechile obiceiuri ale păstorilor – a fost organizat, sâmbătă, la Brețcu, pentru prima oară, după aproximativ șapte ani de absență.
Evenimentul a avut loc la căminul Bisericii Ortodoxe din Brețcu și a debutat cu Șezătoarea „Femeile din Ținutul Căciularilor cos ie”, pornită din Zăbala și care a „călătorit”, coordonată și dezvoltată de către Alexandra Pintrijel Hagiu, în localități ale județului.
„Şezătoarea aceasta s-a născut ca un răspuns la chemarea străbunelor noastre de a coase alături de ele în haina istoriei, să lăsăm și noi pentru mai departe viața noastră scrisă-n pânză, fiicelor noastre!” – ne spunea Alexandra Pintrijel Hagiu, în cadrul unui interviu pe care ni l-a oferit anul trecut, când se pregătea să deschidă șirul „Șezătorilor călătoare”.
La Brețcu, Șezătoarea a ajuns pentru a doua oară, reunind localnici și nu numai, iubitori de tradiții și de obiceiuri românești. La eveniment a participat și doamna Iliana Badiu, din Brețcu, aducând cu dumneaei o frumoasă ie, cusută cu fir roșu, cu drag și cu suflet, o ie ce poartă simboluri nenumărate și amprenta trăirilor autoarei. „Am început această ie, la Sintilia organizată la Zăbala, anul trecut și am terminat-o, de Sintilie, la Zăbala, anul acesta. Se compune din altiță, creț, mânecă, brâu și însemnul meu de suflet, tricolorul.” – ne-a spus doamna Iliana.
De la dumneaei și-a propus și poeta Mihaela Aionesei, din Târgu Secuiesc, să preia modelul și să își coase propria ie. „Am primit un material de ie, de la doamna preoteasă Elena Cosneanu, din Ojdula, și m-am apucat să cos o ie (…). Astăzi m-am hotărât să fac o ie cu o poveste, doamna Badiu mi-a arătat un model cu o poveste, un model de sute de ani. Întotdeauna mi-am dorit o ie cu o poveste și acum voi începe să cos această ie. Eu cred că e mai ușor de scris poezie, decât de <<scris>> o ie. O ie nu se coase, ci se scrie, pentru că poartă o adevărată poveste.”- a spus poeta Mihaela Aionesei.
Imediat după șezătoare, a început „Balul Sintiliei”, manifestarea având rădăcini multiseculare.
„ Acest eveniment se organiza din vechime. Când venea sărbătoarea de Sfântul Ilie, pe 20 iulie, se organiza Balul Sântiliei. (…) La noi în localitate, în Brețcu, sărbătoarea nu era legată de obiceiul nunții, ca în alte localități. Coborau ciobanii, într-adevăr, de la munte, cu produsele lor specifice – caș, urdă, miei – și prilej de sărbătoare…sărbătoreau cu familiile, în jurul datei de 20 iulie, de Sfântul Ilie”- a explicat Livia Tătaru, una dintre organizatoarele și inițiatoarele Balului.
Pentru că se spune că este bine ca „înotdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”, Balul Sintiliei a fost deschis prin binecuvântarea rostită de părintele Ioan Velimiroviciu. Potrivit acestuia, Sintiliile se derulau, în vechime, pe parcursul a trei zile și trei nopți.
„Îmi pare bine că aceste obiceiuri sunt reluate, iată, după mulți ani (…). M-aș bucura și mai mult dacă ar fi reluată tradiția Sintiliei. Sintilia o făceau mocanii care coborau, de Sfântul Ilie, în Brețcu, indiferent unde erau, și se bucurau împreună 3 zile și trei nopți, că așa ținea SIntilia și așa țineau nunțile. Deci, dacă e să vorbim despre SIntilie, așa ar trebui făcut: să o facă mocanii (…). Aceasta ar fi marea bucurie pe care aș putea să o trăiesc: să văd că mocanii organizează din nou Sintilia. Trebuie ținută tradiția, pentru că noi ne ducem odată cu timpul, dar vin din urmă cei mai tineri (…).” – a spus părintele.
Chiar dacă s-a derulat doar pe parcursul a câteva ore, Balul Sintiliei din Brețcu a fost un punct de pornire și a reușit să reconstituie atmosfera evenimentului de altădată și să umple de bucurie inimile celor prezenți.
„Oameni frumoși, ospitalieri și inimoși au pus la cale această întâlnire, aducând cu ei șoaptele munților care încă povestesc despre un popor frumos care știe să rămână unit prin credință, tradiție și port”
„O sărbătoare de neuitat”, acestea sunt cuvintele folosite de poeta Mihaela Aionesei, din Târgu Secuiesc, pentru a descrie Balul Sintiliei.
Pe contul său de pe o pagină de socializare, poeta a scris despre eveniment:
„Ieri (sâmbătă – n.r.) am poposit pe un deal, <<Dealul Românilor>>, cum este denumită zona unde comunitatea românească din Brețcu își trage seva de sute de ani. Aflată la o aruncătură de băț de Târgu Secuiesc, despre această comună se cunosc foarte puține lucruri, deși fiecare palmă de pământ mustește de istorie. Istorie scrisă cu lacrimi, cu doine, cu sudoare, cu sânge, păstrată în arhivele sufletului fiecărei familii care a avut pe cineva drag prins în vîltoarea războaielor și luptelor duse de-a lungul timpului. Alinare în tot acest timp le-a fost Biserica Ortodoxă cu hramul <<Sfântul Nicolae>>, o capodoperă reprezentativă pentru arhitectura ortodoxă de la sfîrșitul secolului al XVIII-a, construită în 1783 de oieri și căruțași brețcani, măcinată acum de cancerul nepăsării celor care ar trebui să introducă acest lăcaș de cult într-un program de restaurare, cât mai urgent. Este cutremurător să vezi o biserică prinsă în lanțuri și drugi de fier pentru a nu fi despicată de cutremure și alte intemperii. Să vezi cum i se macină pereții, cum curg pumni de nisip din tencuială, iar sfinții par că se scurg odată cu albastrul de Voroneț al picturii pierdută în negura vremii, dar chiar și așa, își păstrează unicitatea. Intrând pentru prima dată în această biserică, am avut sentimentul că vizitez un om bolnav care nu se plânge, dar stă cu rănile la vedere, așteptând să se întâmple o minune, așa cum speră și preotul și bătrânii satului. În coasta lăcașului de cult este Căminul Cutural, loc în care s-au adunat și bunii și străbunii acestor locuri, dar și cei care sâmbătă 22 iulie 2017, au sosit cu mic cu mare la Șezătoarea călătoare <<Femeile din Ținutul căciularilor cos ie>>, reînviată anul trecut și care a continuat cu Balul Sîntiliei, organizat ultima dată în 2007. S-au depănat amintiri despre lăzile de zestre pline cu povești, despre obiectele de uz casnic găsite prin pod, șuri, recondiționate și readuse în case ca obiecte de decor. S-a râs în jurul ceaunului care bolborosea de bunătăți. S-au împărțit gogoși sub formă de inimoare calde, parfumate și gustoase făcute de gospodinele satului. S-a lăcrimat pe furiș și s-a dansat pe rupte că doar ăsta a fost unul dintre motivele pentru care ne-am întînit. Și cu fiecare împunsătură de ac s-a mai scris o poveste pe iile care păreau că prind viață și se aruncă de dor și drag în horă. Dansul și voia bună au fost la ele acasă și la cei tineri și la cei vârstnici, pentru că așa cum îmi spunea o domnișoară care m-a uimit cu precizia pașilor făcuți: <<Nu există chef, majorat, nuntă unde să lipsească dansul popular. Este ceva ce face parte din noi pentru că așa ni s-a dat.>>. Și ce frumos este când ți se dă și tu nu uiți…<<A-ţi uita tradiţiile e mai grav decât a-ţi uita istoria, pentru că istoria nu are nici vechimea, nici profunzimea care izvorăşte din tradiţie. Istoria ţine de lumesc şi de raportul cu ceilalţi. Tradiţia ţine de spiritualitate şi de raportul cu sine şi cu absolutul întruchipat în sufletul unui neam.>>
Cu siguranță acesta este secretul păstrării tradițiilor, <<din neam în neam>>. Am văzut copii de câțiva anișori care se uitau la pașii adulților și încercau să-i imite, fără să le fi spus cineva. Pașii aceia i-am încercat și eu. Pași deloc ușori care făceau o călătorie în istorie și înapoi, și-mi pare că trebuie să ai ceva din rădăcina străveche a locului să-i simți, fără să-i mai numeri.
A fost o zi ca o poveste rostogolită de oameni frumoși, ospitalieri și inimoși care au pus la cale această întâlnire, aducând cu ei șoaptele munților care încă povestesc despre un popor frumos care știe să rămână unit prin credință, tradiție și port. Ca o duminică în sânul lui Dumnezeu a fost… Binecuvântați să fiți cu toți ai voștri, oameni frumoși. Să rămâneți mereu la fel de luminoși! Felicitări și respectele mele celor implicați în realizarea acestei sărbători de neuitat ! (…)”
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail