Aproape 40% din suprafaţa Parcului industrial de la Câmpu Frumos, aflat la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, va fi concesionată până la finele acestui an, estimează managerul Miklos Zoltan.
Potrivit acestuia, una dintre cele mai mari realizări după preluarea mandatului, în urmă cu aproape cinci luni, este extinderea suprafeţei Parcului industrial de la 10,7 hectare la 28,79 de hectare, dar şi darea în chirie a 28 dintre cele 29 de birouri aflate în clădirea administrativă.
Printre altele, acesta a amintit că în prezent Parcul industrial are şase firme rezidente care au concesionat 4,8 hectare de teren, iar pentru alte cinci hectare există scrisori de intenţie din partea unor investitori.
Cele şase firme care îşi vor desfăşura activitatea în Parcul industrial sunt profilate pe producerea de bere artizanală, mobilier, agricultură, prelucrarea cărnii şi servicii şi vor avea împreună peste 200 de angajaţi.
„Suntem la aproape cinci hectare de teren concesionat, avem şase rezidenţi şi urmează ca în viitorul apropiat, cred că în patru-cinci luni, să dublăm suprafaţa de teren concesionat. (…) Eu estimez că până la sfârşitul anului o să avem un grad de ocupare de 40% a Parcului industrial, ceea ce înseamnă circa 10 hectare de teren concesionat”, a declarat Miklos Zoltan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai menţionat că din noiembrie anul trecut şi până în prezent, Parcul industrial a generat venituri de 1,2 milioane de lei către Primărie prin valorificarea unor construcţii semidegradate care au fost vândute investitorilor dispuşi să le reabiliteze, veniturile realizate din chirii şi procesiuni fiind de 450.00 de lei.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a amintit că Parcul industrial a fost realizat printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional şi a fost inaugurat la finele anului 2016.
„Am avut şi încă mai avem foarte multe probleme cu birocraţia din această ţară şi am avut probleme şi cu faptul că au fost foarte mulţi Gică-contra, care au spus că această investiţie este fără niciun rost, că nu va fi un succes şi aşa mai departe. Eu am spus întotdeauna că va fi un succes, spun acest lucru şi acum. Sunt convins că va fi un succes, pentru că, pe de o parte, se vor crea locuri de muncă, pe de altă parte, prin concurenţa dintre firme pentru forţa de muncă, firmele vor fi nevoite să crească salariile, deci oamenii vor câştiga. (…) Nu în ultimul rând, unul dintre scopuri a fost să scoatem din zona centrală a oraşului industria şi să o aducem aici, în Parcul industrial, creând loc acelor unităţi, parcuri, locuri de parcare sau alte investiţii care sunt mai aproape de servicii. Deci, eu cred că suntem pe un drum bun”, a spus Antal Arpad.
Edilul a ţinut să puncteze că este un „parc industrial public”, nu unul privat, iar acest lucru reprezintă un avantaj pentru investitori, deoarece au toată susţinerea autorităţilor locale.
Potrivit regulamentului, suprafaţa minimă de teren ce poate fi concesionată în acest parc industrial este de 1.000 de metri pătraţi, la preţul standard de 1,5 euro/metru pătrat pe an, fără TVA, dar investitorii pot beneficia de reduceri cuprinse între 20 şi 60% în funcţie de anumite criterii, cum ar fi suprafaţa, nivelul şi tipul investiţiei, numărul locurilor de muncă create şi nivelul salariilor acordate angajaţilor.
Pentru a fi eligibile, firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care să fie înregistrate în România şi să creeze minimum zece locuri de muncă, dar nu mai puţin de cinci locuri de muncă pe fiecare 1.000 de metri pătraţi concesionaţi.
AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail