Un eveniment de selectare și recrutare a grupului țintă al proiectului „Antreprenoriatul Dezvoltă Ardealul (ADA)” va avea loc vineri, 9 martie 2018, la Întorsura Buzăului.
„Antreprenoriatul Dezvoltă Ardealul (ADA)” este implementat de către Fundația „ADEPT Transilvania”- ca lider de parteneriat, parteneri fiind și SC E.CECA SRL și Asociația „ASURA”, proiectul fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Obiectivul general constă în creșterea ocupării, prin susținerea întreprinderilor cu profil non agricol din zona urbană, prin promovarea culturii antreprenoriale și dezvoltarea cunoștințelor, aptitudinilor, deprinderilor antreprenoriale și manageriale în rândul a 300 de persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă) din regiunea Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), facilitând inițierea de noi afaceri, încurajându-se astfel antreprenoriatul și ocuparea pe cont propriu. – se arată pe site-ul Fundației „ADEPT Transilvania”.
Potrivit aceleiași surse, grupul țintă vizat de proiect este reprezentat de 300 de persoane fizice care se încadrează în una din următoarele categorii: șomeri; persoane inactive cu vârsta cuprinsă între 18-64 ani care nu se încadrează nici în populația ocupată și nici cea aflată în șomaj (studenți, persoane casnice, pensionari în măsura în care pot fi încadrați într-una din categoriile de grup țintă eligibile ale apelului; persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă, inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă (persoane fizice autorizate, titulari ai întreprinderilor individuale și membri ai întreprinderilor familiale). Totodată, pentru a fi eligibile, persoanele trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: intenționează să înființeze o afacere non agricolă în mediul urban; au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunea Centru.
„Din 300, 70 de persoane vor fi din categoria șomeri, 160 de persoane din categoria persoane inactive și 70 de persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă. În același timp, cel puțin 150 (50%) dintre persoanele din grupul țintă vor fi femei.”- se arată pe site-ul menționat.
O sesiune de recrutare a grupului țintă va avea loc vineri, 9 martie (a.c), începând cu ora 13:00, în sala de festivități a Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, ne-au transmis reprezentanții echipei de proiect.
„Vă reamintim că, pentru a fi eligibil, trebuie să: faceți parte din grupul țintă- șomeri, persoane inactive(studenți, pensionari, persoane casnice), persoane care are un loc de muncă și intenționează să își înființeze o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă (inclusiv persoană fizică autorizată, titular al unei întreprinderi individuale sau membru al unei întreprinderi familiale); aveți domiciliul sau reședința în mediul urban sau rural din regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu); aveți vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani; intenționați să înființați o afacere non-agricolă în mediul urban.”- au transmis reprezentanți ai echipei de proiect.
Aceștia au subliniat că este important ca persoanele care doresc să participe la sesiunea de selecție să nu fi participat în ultimii 5 ani la cursuri privind dezvoltarea competențelor antreprenoriale finanțate din fonduri nerambursabile și să nu fie înscrise în prezent în alt program similar.
„Dacă doriți să vă depuneți candidatura la această primă întâlnire, vă rugăm să aveți la dumneavoastră copii (sau original) pentru următoarele: carte de identitate/ buletin de identitate/ pașaport; certificat de naștere; certificat de căsătorie (dacă este cazul); ultima diplomă de studii absolvite; cupon de pensie/ adeverință de șomaj/ adeverință de student sau adeverință de salariat (după caz).”- au mai transmis reprezentanții echipei de proiect. Pentru a confirma participarea, persoanele interesate sunt invitate să transmită un e-mail la [email protected].
Alte detalii pot fi aflate accesând http://fundatia-adept.org/innovation/antreprenoriatul-dezvolta-ardealul?set_lang=ro.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail