O clipă veşnicia s-a întrupat în chip de om pentru a ni-l dărui pe Mihai Eminescu, cel care, după desăvârşirea operei sale, s-a întors în veşnicie pentru a-şi trăi mai departe existenţa printre Luceferii cereşti.
Şi noi, cei ce i-am urmat, ne facem o datorie de suflet să nu-l uităm pe poetul nostru naţional, prin versurile căruia ai impresia că Divinitatea le vorbeşte oamenilor, căci citindu-i frumoasele poezii, inima tresare şi sufletul se-nfioară de-atâta frumuseţe şi adevăr, şi te simţi înălţat spiritual în sferele eternităţii.
Şi dacă nu ne putem aminti de Eminescu în fiecare zi, căci viaţa noastră nu ne mai aparţine, ci aparţine altora, care culeg roadele muncii noastre pentru propria bunăstare, cel puţin în momente aniversare să ne-ntâlnim mai mulţi iubitori de cultură pentru a-i aduce un binemeritat omagiu.
În acest sens este lăudabilă iniţiativa organizatorilor Evenimentului cultural-literar aniversar „Dor de-al valurilor Domn”, dedicat marelui poet Eminescu, de a înfăptui această datorie de suflet în ziua de 15 ianuarie, între orele 14-16. Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni: manager Valerii Kavruk, Andrea Chiricescu, Florin Herţeg, în colaborare cu coordonatorul evenimentului, prof.dr. Luminiţa Cornea, cu sprijinul promovatoarei Cristina Felea, au propus un program foarte dens, dar bine structurat. Cei care au sosit primii la punctul de întâlnire au avut posibilitatea de a vizita Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, o realizare cu adevărat modernă, cu un aranjament impresionant. Vizitatorul uimit este invitat să facă o scurtă călătorie într-un trecut foarte îndepărtat din idtoria acestui popor, şi să constate că şi acei locuitori din epoca străveche au avut o ingeniozitate deosebită în construirea locuinţelor şi a obiectelor gospodăreşti de tot felul, şi că au transmis urmaşilor o cultură deloc de neglijat.
Cei prezenţi s-au deplasat apoi la al doilea punct de întâlnire: Prima Şcoală Românească din Sf. Gheorghe, unde deja elevii şi invitaţii aşteptau „cuminţi” în băncile de altădată, în micuţa sală de clasă. După cuvântul de deschidere al coordonatorului evenimentului, prof.dr. Luminiţa Cornea, a urmat desfăşurarea programului, care a cuprins câteva momente deosebit de interesante şi impresionante în acelaşi timp. Aş aminti sinceritatea cu care micuţa elevă Daria Bugnar, clasa a III, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, a recitat poezia „Rugăciune” de Mihai Eminescu, frumosul cântec „Eminescu pururi tânăr” al elevei Diana Logofătu de la Şcoala Gimnazială „Várady József” din Sf.Gheorghe şi corul de copii „Sf. Ierarh Nicolae” al Catedralei Ortodoxe din Sf. Gheorghe, sub coordonarea diaconului Cristian-Anthonio Pintrijel.
S-au mai citit creaţii literare închinate lui Eminescu, iar prof. Mihai Trifoi a prezentat două ediţii ale cărţii „Eminescu în Esperanto” şi două ediţii diferite ale „Luceafărului” în limba esperanto, citind câteva strofe în duet bilingv cu prof. Luminiţa Cornea.
De un deosebit interes din partea publicului s-a bucurat recitalul de poezie „Dor de-al valurilor Domn” în interpretarea actriţelor Duţa Guruianu şi Camelia Paraschiv Kátai de la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sf. Gheorghe.
Un punct aparte în program l-a constituit lansarea numărului 1 al revistei „Caietele de la Araci”, editată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Prezentarea a fost făcută de către redactorul-şef al revistei, prof. Luminiţa Cornea, care a informat pe cei prezenţi despre istoricul acestei promiţătoare apariţii editoriale.
Este remarcabil faptul că la această întâlnire de spirit şi-au adus contribuţia, exprimându-şi opiniile, şi o parte dintre invitaţii speciali din judeţele Braşov şi Harghita: Ion Popescu-Topolog, Doru Munteanu, Adrian Lesenciuc, Ionel Simota, Adrian Munteanu, Laurenţiu Ciprian Tudor – membri ai Uniunii Scriitorilor, Filiala Braşov; Mihaela Aionesei – Tg. Secuiesc; Ştefan Danciu – Miercurea Ciuc. Întregul eveniment s-a desfăşurat într-o atmosferă prietenească, presărată de momente solemne, înălţătoare.
E bine să nu ne uităm înaintaşii, dar se cuvine ca să ne aducem aminte de ei nu numai la ceas aniversar, ci să-i cinstim în memoria noastră în fiecare zi, pentru că ei reprezintă adevăratele simboluri ale devenirii noastre.
Şi să ne amintim mereu de Eminescu ca despre Luceafărul întors în veşnicie pentru a ne veghea şi a ne lumina calea vieţii.
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail