Fermierii covăsneni, membrii ai Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din judeţul Covasna,  au reuşit să  se claseze pe locuri fruntaşe la Expo INDAGRA, tradiţionala expoziţie a agricultorilor  care a devenit,  pe măsura trecerii anilor,  un reper pentru nivelul progreselor înregistrate în diverse ramuri ale agriculturii româneşti.

 

Reprezentantul  Asociaţiei, dr. Ştefan Codleanu, ne-a spus că, dacă la ediţiile anterioare  prezenţa agricultorilor covăsneni a fost  „destul de ştearsă”, în  acest an, printr-o mobilizare superioară  a membrilor Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din judeţul Covasna, mai mulţi fermieri au participat la  secţiunea Zootehnie, mai exact sectorul Bovine din rasa tradiţională  meleagurilor covăsnene- Bălţata Românească.  „Deşi la Expo INDAGRA au participat  reprezentanţi ai unor ferme de renume din întreaga ţară,  fermierii noştri au prezentat animale cu un exterior deosebit de frumos, care, în final  le-au adus numeroase premii. Pot spune că participarea din acest an este una de succes pentru membrii asociaţiei noastre” a declarat dr. Ştefan Codleanu.

 

 

 

3 locuri I, 3 locuri II, 1 loc III pentru bovinele din Covasna

 

Premiile adjudecate de fermierii din Covasna, cu exemplarele  cu  care au participat la expoziţie, sunt: Locul I la categoria vaci multipare şi locul II la  categoria juninci – Szocs Attila, din Tamaşfalău; Locul I la vaci primipare şi locul II la viţele- Sterczer Sandor,  din Sânzien; Locul I la categoria viţele -Kanabe Gergely din Sînzieni; Locul II la categoria juninci- Papp Janos din Tamaşfalău şi Locul III la categoria viţele – Vlad Constantin din Floroaia Mare. Acesta ne-a spus că, dacă la ediţia de  anul trecut a fost singurul fermier covăsnean care a participat la această importantă expoziţie organizată în capitală, anul acesta  a avut posibilitatea  să-şi prezinte animalele pe care le creşte în ferma sa, alături de ceilalţi fermieri, membrii ai  Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din judeţul Covasna. Bucuros de recunoaşterea pe care a primit-o la Bucureşti, de unde s-a întors cu premiul I la categoria viţele,   Kanabe Gergely din Sânzieni, fermier tânăr în vârstă de 38 de ani, ne-a spus: „Mulţumirea mea este cu atât mai mare cu cât am obţinut acest loc I,  la această categorie la care am concurat alături de cca 50 de exemplare de viţele din ţară. Deşi nu este deloc uşor să-mi desfăşor activitatea zi de zi,  cu cele 42 de capete de bovine pe care le am, premiul pe care l-am obţinut la Bucureşti  mă face să spun, cu toată convingerea, că merită să muncim în acest domeniu”.

 

 

 

 

Obligativitatea înscrierii în Controlul Oficial  al Performanţelor

 

Doctorul Ştefan Codleanu a  precizat că toţi  fermierii care au obţinut premii la ExpoINDAGRA  sunt cuprinşi, cu animalele lor,  în activitatea de Control Oficial al Performanţelor,  control efectuat de Asociaţia Covasna care  deţine acreditare la nivel national, şi, totodată,  sunt înscrişi în Registrul  Genealogic pentru rasa Bălţata Românească.

„Reamintim, cu această ocazie,  de faptul  că legislaţia actuală prevede obligativitatea înscrierii în Controlul Oficial a tuturor vacilor din fermele ce deţin peste 20 capete  vaci lapte.Pentru fermele cu personalitate juridică există posibilitatea unei forme de sprijin din partea Statului, de 70% din valoarea controlului,  conform ultimelor informaţii de la Ministerul Agriculturii. Rugăm fermele ce deţin acest statut să se prezinte pentru înscriere la sediul Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Covasna,   din Str.Arcuşului nr 2 (la sediul Oficiului de Ameliorare şi Reproducţie) zilnic între orele 8-12, cel târziu până la data de  15 noiembrie a.c.” a conchis  dr. Ştefan Codleanu.

 

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail