La Liceul „Mircea Eliade” din București s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii recent încheiate, cea de a XIV-a ediție a competiției de ju-jitsu Bucharest Open & Cupa Corysan, eveniment desfășurat sub egida Federației Române de Arte Marțiale, la care au participat peste 300 de sportivi din România și Bulgaria.
La această importantă competiție, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M) Sf. Gheorghe a participat cu 11 sportivi la probele fighting și ne-waza, 9 dintre sportivi făcând parte din grupa de performanță și 2 din grupa de preselecție, aceștia fiind începători, fără experiență competițională. În cele două zile de competiție, sportivi CSM, antrenați de Oltean Petru, au obținut un total de 19 medalii, din care 9 medalii de aur, 6 de argint și 4 de bronz.
În prima zi de concurs, care a fost destinată copiilor sub 15 ani, sportivii noștri au obținut următoarele rezultate: Locul I: Oltean Veronica, două medalii de aur la probele fighting U12 -28 kg și ne-waza U12 -32kg; Andronic Vlad, două medalii de aur la probele fighting și ne-waza categoria U12 -30 kg ; Lazăr Cristina, medalie de aur la proba fighting U12 -36 kg; Locul II: Boieriu Radu, două medalii de argint la fighting și ne-waza categoria U15 +66 kg; Lungu Brianna, medalie de argint în proba ne-waza U12 -36 kg; Locul III: Lungu Brianna, medalie de bronz în proba fighting U12 -36 kg; Lazăr Cristina, medalie de bronz în proba ne-waza U12 -36 kg.
În a doua zi de concurs, care a fost destinată categoriilor de vârsta U18, U21 și seniori, sportivii CSM au obținut următoarele rezultate: Locul I: Lașcu Vlad, două medalii de aur în probele fighting și ne-waza U21 -62 kg; Crețu Andreea, medalie de aur în proba fighting U18 -48 kg; Țifrea Laurențiu, medalie de aur în proba ne-waza U18 -55 kg; Locul II: Onișoru Roxana, două medalii de argint la probele fighting și ne-waza U18 -57kg; Țifrea Laurențiu, medalie de argint în proba fighting U18 -60 kg; Locul III: Năpar Casian, două medalii de bronz la probele fighting și ne-waza U18 +81 kg; Locul V pentru sportivul Istrate Petru la cele două probe fighting și ne-waza U18 -66 kg.
„Adresăm felicitări sportivilor și mulțumiri conducerii C.S.M și părinților care ne-au susținut și sprijinit în vederea participării la această competiție.”- a declarat antrenorul Petre Oltean.
M.D.C.
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail