Începute în urmă cu o săptămână, manifestările dedicate celebrării Zilei Armatei Române continuă, în județul Covasna. Astăzi, Unitățile Militare din Garnizoana Sfântu Gheorghe organizează Ziua Porților Deschise, programul incluzând prezentarea tehnicii militare din dotare, prezentarea ofertelor educaționale militare, dar și exerciții demonstrative.
Activitatea de astăzi este găzduită de Batalionul 22 Vânători de Munte „CIREȘOAIA”, din strada Armatei Române, nr. 33-35, Sfântu Gheorghe, în intervalul orar 09.30 – 14.30.
„Acest eveniment este destinat tuturor celor interesaţi să ne vadă la noi <<acasă>>. Prin această acţiune dorim să dăm posibilitatea celor interesați de a fi informaţi cu privire la cine suntem și ce facem de a cunoaşte în mod direct la noi acasă. Cu acest prilej vor fi organizate: stand de prezentare a tehnicii militare şi a armamentului uşor de infanterie din dotare; stand de prezentare a materialelor şi tehnicii de alpinism, specifice vânătorilor de munte; stand de prezentare a tehnicii de comunicaţii; stand de prezentare a profesiei militare şi a ofertelor educaţionale ale Ministerului Apărării Naţionale pentru unităţile de învăţământ militar liceal, postliceal şi universitar; prezentarea unor exerciţii demonstrative.” – se arată într-un comunicat de presă transmis de către reprezentanții Centrului Militar Județean Covasna.
Programul manifestărilor prilejuite de aniversarea Zilei Armatei României a debutat în urmă cu o săptămână, la nivelul județului, în organizarea Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Covasna și Garnizoanei Sfântu Gheorghe.
Astfel, marțea trecută, în 18 octombrie, s-a derulat „Ziua Armatei României în şcoli”, la sediul Școlii Gimnaziale „Turoczi Mozes” din municipiul Târgu Secuiesc. Activitatea a făcut parte dintr-un eveniment organizat de către Ministerul Apărării Naționale, și aflat la cea de-a V-a ediție. Echipe formate din militari de la toate categoriile de forţe, elevi şi studenţi ai instituţiilor de învăţământ militar şi reprezentanţi ai birourilor informare – recrutare le-au prezentat elevilor din mai multe unități de învățământ din țară importanţa Zilei Armatei României, misiunile militarilor şi modalitatea de accedere la cariera militară.
În cadrul programului derulat la nivelul județului Covasna cu prilejul Zilei Armatei Române, vineri, 21 octombrie, la Cercul Militar Sfântu Gheorghe a avut loc simpozionul cu tema „25 Octombrie – Ziua glorioasă a Armatei României. Momente din luptele purtate de Armate României pentru eliberarea teritoriului național”.
Ceremonie militară și religioasă și depuneri de coroane, mâine
În cadrul Zilei Armatei Române, mâine, 25 octombrie, între orele 12.30 – 13.30, va avea loc o ceremonie militară și religioasă, urmată de depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Român din municipiul Sfântu Gheorghe.
***
Ziua Armatei României este sărbătorită anul acesta printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile în care sunt unităţi militare, în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militari români, după cum s-a anunțat printr-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale, postat pe site-ul www.mapn.ro . . . Potrivit aceleiași surse, „la 25 octombrie 1944, Armata României a încheiat cu succes campania de eliberare a teritoriului naţional, la care au participat peste 520.000 de militari, dintre care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau declaraţi dispăruţi. Unităţile româneşti au continuat să ducă acţiuni militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria obţinută la 9 mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.”
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail