Cei mai buni sportivi covăsneni au fost premiați joi, 21 decembrie a.c., în cadrul Galei Sportului Covăsnean desfășurată la Sala Sporturilor „Szabo Kati” din Sfântu Gheorghe.
Cincisprezece sportivi, patru echipe și unsprezece antrenori au fost premiați joia trecută, în cadrul unei festivități anuale, Gala Sportului Covăsnean, organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna și de Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe.
Cea mai bună sportivă din județ, Incze Kriszta, din cadrul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, a acumulat în cursul acestui an 155 de puncte, reprezentând România la Cupa Europei la Lupte Libere, la Jocurile Francofone, la Campionatele Europene de Lupte Libere, precum și la Campionatele Mondiale. Aceasta a ocupat, în cursul acestui an , trei locuri întâi la Campionatele Naționale (U23 și Seniori) și Cupa României la Lupte Libere.
Kisgyörgy Magor, următorul clasat, membru al clubului sportiv „Shoto-Team”, a reprezentat România la Campionatele Europene de Karate, ocupând locul întâi la proba Shobu Ippon Kumite și locul doi la WKF Kumite. De asemenea, în cursul acestui an, a obținut două medalii de bronz la Campionatele Mondiale de Karate, la cele două probe menționate anterior. Magor a mai obținut trei medalii de aur și una de bronz la competițiile naționale desfășurate în 2017.
Multiplu campion național la Ju Jitsu, (Fighting și Ne Waza), vicecampion european, campion și vicecampion balcanic, Lașcu Vlad a obținut în acest an nu mai puțin de șapte medalii de aur și una de argint la competiții naționale, o medalie de aur, una de argint și una de bronz, la competiții internaționale. Acesta a mai obținut și un onorabil loc cinci la Campionatele Mondiale de Ju Jitsu, desfășurate în Muntenegru.
Daniel Attila, din cadrul Clubului Sportiv „Tri-Aluta”din Sfântu Gheorghe, a reprezentat România la Campionatele Europene de Duatlon, obținând o medalie de aur și una de bronz, iar în cadrul competițiilor naționale, a obținut un loc doi la Cros Triatlon și un loc întâi la duatlon.
Un alt practicant al artelor marțiale, Vasilică Băjenaru, din cadrul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, a adus României și implicit Covasnei două medalii la Campionatele Balcanice de Ju Jitsu, una de aur și una de bronz, fiind dublu medaliat cu aur la Campionatele Naționale de Ju-Jitsu (la probele Fighting și Duo Show), dar și medaliat cu argint la aceeași competiție (proba Ne Waza).
Trofin Costin, dublu legitimat la C.S.M. Sf.Gheorghe și Steaua București, a obținut în acest an o medalie de bronz și una de argint la Campionatele Balcanice de Atletism, reprezentând onorabil România și la Campionatele Europene. Acesta a reușit, în 2017, performanța de a obține trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Naționale de Atletism.
Un sport mai puțin practicat, dar foarte apreciat, kartingul, i-a adus lui Viktor Ștefan un loc în lista celor mai buni sportivi covăsneni, din anul 2017, acesta ocupând locul întâi la Cupa României și la Campionatele Naționale de Karting, premii care i-au asigurat și participarea la Campionatele Europene.
O altă atletă dublu legitimată la C.S.M. Sf.Gheorghe și Steaua București, Claudia Bobocea, campioană națională la pistă, a reprezentat România, în acest an, atât la Campionatele Europene, cât și la Campionatele Mondiale de Atletism.
Campion național la Lupte libere, Orbán Norbert, din cadrul C.S.M. Sfântu Gheorghe, a obținut o medalie de argint la Campionatele Balcanice de Lupte Libere, dar a participat și la Campionatele Europene, precum și la Campionatele Mondiale, din acest an.
Medaliat cu bronz la Campionatele Naționale de Atelaje, Bartha Eduard a ocupat un loc doi la Campionatele Balcanice și un loc 40 la Campionatele Mondiale.
Legitimat la Clubul Sportiv „Adrenalin”, Sánta Róbert a obținut, în 2017, o medalie de aur și una de bronz la Campionatele Naționale de Alpinism, o medalie de argint la Campionatele Balcanice, participând, de asemenea, la Campionatele Europene și la Campionatele Mondiale de Alpinism.
În cadrul Galei Sportului Covăsnean au mai fost premiați Ciprian Anton, multiplu campion la tenis de câmp în fotoliu rulant, baschetbalista Gödri-Părău Annemarie, fotbalistul Hadnagy Attila și Szabó Csongor, pentru performațele sale în automobilism.
Cele mai bune echipe din județ, în anul 2017, au fost Sepsi Sic, campiona națională la baschet feminin, medaliată cu argint la Cupa României; echipa de fotbal Sepsi OSK, pentru promovarea sa în Liga I la fotbal, în anul 2017; CS Electrica, ocupanta locului patru în Superliga, la tenis de masă; echipa de baschet fete U 13 CSS Sfântu Gheorghe, ocupantă a locului patru în turneul final.
Performanțele sportivilor ar fi fost imposibile fără aportul antrenorilor, cei care îi îndrumă pas cu pas pe campioni și pe viitorii campioni, în ascensiunea lor. Astfel, cei mai buni antrenori ai anului 2017, din județul Covasna, au fost: Mátéfi Árpád ( lupte libere), din cadrul C.S.M. Sfântu Gheorghe; Préda Csaba (karate), din cadrul Clubului Sportiv „Shoto-Team”; Oltean Petru, (Ju Jitsu), din cadrul C.S.M. Sfântu Gheorghe; Daniel Ioan Daniel (triatlon) din cadrul Clubului Sportiv „Tri-Aluta”, Angel Valentin (atletism), din cadrul C.S.M., Szőcs Károly-Csaba (alpinism escaladă), din cadrul clubului sportiv „Adrenalin”, Zoran Mikes (baschet), din cadrul Sepsi SIC, Suciu Valentin, Kulcsár László, Bende Lajos și Farkas Attila.
În discursul său de înmânare a premiilor, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna, Ioan Marian Știopu, i-a felicitat pe sportivi și pe antrenori, încurajându-i să își continue munca pentru succes:
„Ne bucurăm că și anul acesta sunteți alături de noi, cum ați fost în fiecare an, în acest moment festiv, când se premiază cei mai buni sportivi ai județului Covasna. Această gală are loc sub egida <<Campionii României>>, un nou program al Ministerului Tineretului și Sportului, și este organizată de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Clubul Sportiv Municipal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna. Vrem să îi felicităm toți sportivii și bineînțeles, pe toți antrenorii fără de care nu ar fi fost posibile rezultatele pe care le-au obținut ei. Vrem să mulțumim autorităților județene, autorităților locale care au fost și în acest an alături de noi, și nu în ultimul rând oamenilor de sport, sponsorilor și tuturor celor care ne-au ajutat, inclusiv presei covăsnene. ”
Oana-Mihaela Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail