Astăzi, 13 Februarie, în calendarul ortodox se face pomenirea Cuviosului Martinian.
Cuviosul Martinian a intrat în viața monahală la vârsta de 18 ani, petrecând într-o peșteră, din apropierea Cezareei Palestinei, vreme de 25 de ani, în înfrânare și rugăciune. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul tămăduirii, mulți oameni dobândind vindecare prin sfintele lui rugăciuni. De asemenea, sfântul a vindecat chiar și mulți îndrăciți. Pentru aceasta, diavolul avea să aducă asupra Sfântului Martinian numeroase ispite și năluciri, pentru a-l îndepărta de viața sihăstrească. Cel mai mult l-a ispitit însă diavolul pe cuviosul Martinian, cu patima desfrânării.
Odată, primind în chilie o femeie, pentru a rămâne în timpul nopții, și pe care nu s-a îndurat să o lase afară, pradă animalelor sălbatice, aceasta a mărturisit că venise pentru el, pentru a se convinge toți că viața lui nu este vrednică de laudă. Cuviosul, ascultând-o, se învoia, puțin câte puțin în inima sa. Dar mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Atunci, Sfântul Martinian aprinzând multe lemne, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se și zicându-și: „de vei putea să rabzi, Martiniane, focul iadului, lăsându-te în voia poftei, supune-te femeii!” Și așa arzându-se pe sine și smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care și-a venit în fire văzând acestea, a trimis-o la mănăstire.
Apoi, cuviosul s-a ascuns pe o insulă pustie unde a trăit timp de 10 ani. Într-o dimineață, naufragiind o corabie, o fată care se agățase de o scândură a ajuns până la locul unde se nevoia sfântul. Acesta i-a lăsat fetei hrana și adăpostul său, apoi, zicându-și: „Fugi, Martiniane, să nu te ajungă ispita!“, s-a aruncat în mare, înotând până la țărm. Ultima parte a vieții, Martinian și-a petrecut-o pribegind din loc în loc până când, într-o zi, a sosit la Atena. Aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului. Sinaxarul, amintește despre cele două femei că și-au desăvârșit viața dobândind și ele, de la Duhul Sfânt, semnele sfințeniei. Prima, Zoe, s-a dus la mănăstire și trăind acolo în curăție, s-a învrednicit de a face minuni. Cea de-a doua, Fotinia, a rămas pe acea stâncă din mare, până la sfârșitul vieții.
Tot în această zi facem pomenirea: Sfinților Apostoli Achila și Priscila; Preacuviosului Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei; Cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos;
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail