„Suntem români și trebuie să ne bucurăm de aceste sărbători ale noastre, de aceste cântece ale neamului românesc”
La sfârșitul săptămânii trecute, Comuna Vâlcele s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, aniversând cea de-a opta ediție a Zilelor Vâlcelelor, un eveniment care apropie oamenii și duce mai departe tradițiile și obiceiurile româneșți
Sute de locuitori ai comunei Vâlcele, dar și persoane din Sfântu Gheorghe, Brașov și alte localități din împrejurimi au lăsat deoparte grijile cotidiene la sfârșitul săptămânii trecute, s-au îmbrăcat în straie populare și au participat la tradiționala serbare câmpenească, organizată de obicei în preajma sărbătorii Sfinților Petru și Pavel.
Sărbătoarea tradițională intitulată „Nedeia Sânpetrului” și Zilele Vâlcelelor, organizate în cadrul „Zilelor Andrei Șaguna”, au fost marcate printr-un amplu program cultural – artistic și sportiv.
În discursul său de deschidere a „ Zilelor Vâcelelor”, viceprimarul comunei, Cucu Nicolaie a spus:
„Bine ați venit la cea de-a XXVII- a ediție a Zilelor Andrei Șaguna și a VIII a ediție a Zilelor Vâlcelenilor, pe care noi o desfășurăm de 8 ani de zile aici, în centrul satului Vâlcele.
Înainte de a începe vreau, în primul rând să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că astăzi, la o zi după ce Sfinții Petru și Pavel și-au sărbătorit zilele, și cu această ocazie vreau să vă transmit și eu, celor care purtați numele de Pavel, Petru, Petruța, La mulți ani, multă sănătate și tot ce vă doriți! Sper să ne distrăm bine, să ne simțim bine pentru că toți care suntem aici trebuie să ne bucurăm de aceste momente frumoase ale comunității noastre.”
„Localitatea asta chiar e una care contează”
A urmat discursul prefectului județului Covasna, Sebastian Cucu, care a spus în fața celor prezenți:
„De aia vin în fiecare an pentru că e singura dată în an când tatăl meu îmi zice „Domnul Prefect”. Nu am cum să ratez ocazia asta (zâmbește-n.red.). Deși anul trecut, din păcâte am ratat-o pentru că îmi făceam planuri cum să ajung și aici și la Dobârlău (unde erau programate Zilele comunei- n. red), dar a venit acea mare nenorocire cu inundațiile de la Lunca Mărcușului, și chiar mă gândeam că mai bine să te împarți în zece locuri la serbări câmpeneșți, la zile de bucurie, decât să te duci la asemenea necazuri. Îmi aduc totodată aminte că în urmă cu vreo 20 de ani, pe când eram student, profesorul meu de drept penal special, vrând să ne cunoască, ne-a ridicat pe toți în picioare și ne-a întrebat care de unde suntem. Eu, nu de rușine, dar necrezând că cineva știe unde-i Vâlcele, am zis că sunt de lângă Brașov, și m-a întrebat de unde de lângă Brașov? Și atunci am zis că din județul Covasna, de lângă Brașov. Și-a zis: De unde din județul Covasna? Și-am zis că de lângă Sfântu Gheorghe. Da de unde mă copile? Și-am zis că din Vâlcele. Zi așa! Și mai curge apă acolo la voi în Vale?… Și, dacă domnul profesor știa de Vâlcele, înseamnă că localitatea asta chiar e una care contează, deși unii o pun, de multe ori, la urmă. Sigur, nu avem chiar tot ce ne trebuie, și sperăm că pe viitor să avem mai multe, dar avem un loc frumos care atrage și e ca o fată pe care atunci când o cunoști, nu-ți mai vine să o lași. Cei care au venit de pe alte meleaguri și s-au stabilit aici, știu ceea ce vreau să zic. Mă aliniez și eu cuvântului domului viceprimar, că să-i întorc și eu favoarea, și să-i spun în anul acesta „Domnul Vice”, și vă urez și eu o zi frumoasă, bunul Dumnezeu a hărăzit-o, cu multă distracție și voie bună!”
Sufletul activităților desfășurate în cadrul evenimentului „Zilele Andrei Șaguna”, nimeni altul decât dr. Ioan Lăcătușu, a spus, printre altele: „ Anul acesta, ediția „Zilelor Andrei Șaguna” a început în data de 20 iunie, deci zece zile am avut manifestări culturale, științifice la care au participat oameni de cultură din întreaga țară. Ne-am bucurat de prezența Preasfințitului Episcop Andrei și a domnului prefect, la manifestările respective. Au fost lansate foarte multe cărți. În general a fost un prilej de a medita asupra a ceea ce înseamnă istoria acestor locuri și problemele care vizează prezentul și viitorul lor. (…) Trebuie să aduc felicitări Primăriei și Consiliului local Vâlcele, Asociației „Voievozii munților”, pentru implicarea în realizarea acestei manifestări (…) care are loc cu sprijinul mai multor sponsori și binefăcători, dar în primul rând cu sprijinul Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului.”
„Este important să fim uniți, să luptăm pentru idealurile noastre”
Pe scena amplasată în poiana din centrul comunei au urcat mai mulți artișți, printre care: Corul Voievozii Munților, Ansamblul „Oltul” din Hăghig, Grupul Folcloric „Surâsul Muzicii”, Ansamblul „Brâulețul„ de la Sita Buzăului, Ansamblul „Piatra Mare” din Dobârlău, Corul bărbătesc „Pădurenii” din Barcani, interpreții Cornel Istrate, Tudor Limbean, Maria Istrate, Tudor Mircea, Corina și George Nica, Ana Sandulea.
Invitați de onoare au fost directorul Ansamblului „Drăgan Muntean” din Deva, Ciprian Roman, și interpretul hunedorean de muzică populară, Cristian Fodor.
„Am revenit din nou în județul Covasna, pentru prima oară aici, la Vâlcele. Sunt emoționat și profund recunoscător publicului. M-au primit cu căldură și mult drag. Aici se simte, se trăiește și se rezonează într-un mod aparte atunci când e vorba despre cântecul nostru popular. Suntem români și trebuie să ne bucurăm de aceste sărbători ale noastre, de aceste cântece ale neamului românesc pentru că acestea reflectă exact ceea ce simțim pentru aceste meleaguri, pentru tot ce a însemnat în istorie jertfă și sacrificiu pentru acest popor.
Totodată, în calitate de manager al Centrului de Cultură Hunedoara, am lansat o invitație Corului Voievozii Munților din Vâlcele pentru a fi alături de noi pe data de 8 septembrie pe scenă de la Țebea, la cea mai mare manifestare cultural-istorică din România.”, a declarat pentru Mesagerul de Covasna, Ciprian Roman.
„Mă bucur că și în acest an am venit la această sărbătoare, prilej de a mă reîntâlni cu oameni dragi, cu prieteni, cu locuri minunate pe care le-am întâlnit mai demult, dar de care m-am îndrăgostit. Când vin aici mă încarc cu energie pozitivă, publicul e mereu primitor, vibrează la cântecele patriotice pe care le-am interpretat, la mesajul acestor cântece minunate pe care poporul român le trăiește mult mai intens în aceste zone, Covasna și Harghita. Este important să fim uniți, să luptăm pentru idealurile noastre și să nu ne lăsăm călcați în picioare în această țară, care este a noastră, a românilor, de la Decebal încoace.”, ne-a spus la finalul recitalului său, solistul hunedorean de muzică populară, Cristian Fodor.
A fost multă distracție și voie bună! Am văzut oameni dansând, cântând, zâmbind. Am văzut copii veseli care zburdau de colo colo, iar din când în când apelau la bunăvoința celor dragi pentru a mai capătă bănuți pentru a-și cumpără ceva din târgul amenajat în apropierea scenei.
Oamenii au petrecut cu friptură, mici și bere
Și comercianții au fost mulțumiți. Mi-a atras atenția un tânăr, îmbrăcat în cămașă populară și cu o căciulă câmpenească pe cap. Vindea produse tradiționale, brânză proaspătă, bulz de mămăligă, tocană de berbecuț. Am aflat ulterior că este baciul din comuna Vâlcele. Iată ce a declarat Bucuras Florentin Gabriel:
„Sunt originar din Harman, județul Brașov, dar mi s-a propus să vin aici, să fiu baciul comunei Vâlcele, și am acceptat. Îngrijesc 1200 de capete, produc marfă pentru comuna Vâlcele și satul Araci. Asta au făcut și bunicii și părinții mei. E o muncă grea și nu-i plătită. O faci doar dacă îți place. Un kilogram de brânză e 20 de lei, iar până îl produci trebuie să mulgi 30-40 de oi. E de muncă cu aceste animale. Azi am venit aici pentru prima oară pentru a le oferi localnicilor produse tradiționale de calitate. Nimic nu se compară cu o pastramă de oaie sau un bulz de mămăligă și brânză, făcute cu mâna mea. “
„Aici se promovează tradițiile autentice”
Am stat de vorbă cu câțiva localnici, care ne-au împărtășit impresiile lor:
„E minunat să vezi cum se adună aici întreaga comunitate. Ne-am întâlnit mulți la biserică și împreună cu părintele Vasile Tămaș și Corul Voievozii Munților am plecat în centru, la sărbătoare. Atmosfera e plăcută, muzica de calitate, vin aici mulți artiști și ne e drag să-i ascultăm. Îmi place mult cum cântă micuțul Tudor Limbean.”- a declarat Lucica Negrea.
„De la an la an e tot mai bine. Ne bucurăm că se organizează această sărbătoare prin care putem să arătăm copiilor noștri cine am fost și cine suntem, să transmitem tradițiile noastre, să ne cunoaștem mai bine noi între noi. E un prilej să ne mândrim cu comuna noastră.”, a spus Varză Nicolae.
„Sunt din Hărman, e prima oară când particip la această sărbătoare. E mai frumos ca la noi. Mi-a plăcut mult cum a vorbit părintele Vasile Tămaș, aș vrea să vin și la o slujbă aici. Mi-a plăcut Corul „Voievozii Muntilor” , aici se promovează tradițiile autentice”, a declarat Elena Bucuraș.
La eveniment a participat și o doamnă originară din Sfântu Gheorghe, care a locuit mulți ani în Italia. Pur și simplu îi era dor să asculte muzica populară românească, a aflat din presă despre Zilele Vâlcelelor, a rugat o prietenă să o însoțească și a ales să petreacă ore în șir la eveniment.
„E nemaipomenit aici. Muzica este foarte frumoasă, îmi era dor să fredonez și să ascult versurile cântecelor româneșți. Viața în străinătate nu e ușoară, muncești ca un robot și nu ai timp să te bucuri de nimic. Acasă e altfel. Simți că trăiești. “, ne-a declarat Doina Secară.
Tot din Sfântu Gheorghe a venit și doamna Kocsis Maria:„E o atmosfera plăcută, vremea e frumoasă, peisajul de aici e deosebit. Pe scurt, e o zi perfectă de duminică. Îmi place mult această sărbătoare și vin ori de câte ori pot”.
La finalul evenimentului, viceprimarul Cucu Nicolaie ne-a declarat:
„Mă bucur foarte mult că la acest eveniment am reușit să adunăm laolaltă artiști din tot județul Covasna, consacrați și mai puțîn cunoscuți, dar care vin să cânte și să danseze din plăcere, fără să pretindă bani. Și noi, la rândul nostru, cu Ansamblul Voievozii Munților, participăm la toate evenimentele la care suntem invitați. Așa e frumos. Să ne susținem unii pe alții, să fim oameni. Nu aș fi reușit să organizez acest eveniment dacă nu aș fi contat pe familia mea, pe prieteni și oameni buni, care au contribuit fie cu bani, fie cu muncă voluntară. La actuala ediție nu am primit niciun ban din partea Consiliului Local Vâlcele. Am făcut totul din donații, sponsorizări. Doar onorariile artiștilor consacrați din Deva au fost achitate de Secretariatul General al Guvernului. Am implicat în organizare și beneficiari ai ajutorului social, cu ajutorul cărora am amenajat o terasă în locul clădirii în care a funcționat mai demult o alimentară. Era dărăpănată, la fiecare sărbătoare încercam să o mascăm deoarece arăta urât, dar anul acesta am decis să o demolăm și cu bani puțini, utilizând lemn din pădurea comunală și forța de muncă a localnicilor, să înfrumusețăm comuna. Deocamdată am amenajat o terasă cu mese și bănci din lemn, dar în viitor dorim să facem în această zonă și un teren de badminton, un teren de volley, un parc de joacă pentru copii. Este important ca locuitorii comunei, dar și cei care vin la tratament la noi, să-și poată petrece plăcut timpul liber.
Sunt încântat că la acest eveniment mai mulți oameni ne-am unit forțele și am oferit participanților, zic eu, momente de neuitat, dar totodată am realizat lucruri noi, benefice pe termen lung”.
Manifestarea de la Vâlcele, organizată inițial în Poiana de la km 4, pe drumul Sfântu Gheorghe – Vâlcele, a fost organizată anul acesta de Asociația „Voievozii Munților” din Vâlcele, Liga Cultural-Creştina „Andrei Şaguna”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Direcția județeană pentru Sport și Tineret Covasna, cu sprijinul Secretariatul General al Guvernului.
Larisa AXINIA
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail