Statusul Catolic nu a fost niciodată proprietarul fondurilor deţinute, ci numai le-a administrat temporar, uneori prin abuz; el nu a fost recunoscut sau aprobat de Vatican, dar astăzi revendică peste 2000 de clădiri din Transilvania
Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, avocat
– N-ar strica să insistăm puţin asupra cazului, excepţional aş zice, al Statusului Romano Catolic, care revendică mii de clădiri în Transilvania.
– Actualul Status Romano Catolic se autoproclamă asociaţie continuatoare şi moştenitoare a vechiului Status, care a funcţionat în vechiul imperiu ca administrator de bunuri publice, în baza unei hotărâri judecătoreşti bizare date la Miercurea Ciuc, cu asistenţa unui procuror fie cumpărat, fie adormit. Această nouă asociaţie şi cele satelite au revendicat peste 2.000 de clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Târgu Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status şi restituie în prostie mii de imobile publice în care funcţionează şcoli, licee şi gimnazii renumite, muzee, instituţii publice şi de cultură, după care plăteşte sute de mii de euro chirie. Sesizat Parchetul General, total nepreocupat de falsul evident din vechiul M.O. (1949), este acceptată o copie ilizibilă şi dintr-o simplă mişcare bine gândită, cu complicitatea justiţiei, străzi întregi, clădiri din centre istorice (Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Oradea, Reghin, Sf. Gheorghe) se dau degeaba unor pretinşi proprietari „persecutaţi” de regimul stalinist pe care tocmai ei l-au adus în Transilvania. Hemoragia continuă ritmic şi în zilele noastre.
– Nicolae Iorga numeşte Statusul „organizaţie ilegală şi primejdioasă”…
– Nu are sens acum să insistăm asupra istoriei contorsionate a acestei organizaţii. Pentru simplul motiv că nu aveţi spaţiu publicitar… A făcut-o amănunţit marele publicist şi om de cultură Onisifor Ghibu. Cert este că la Unirea Ardealului cu Patria-Mamă, situaţia de drept a Statusului Romano-Catolic era următoarea: Statusul de la 1873 nu era o continuare a celui din secolul al XVI-lea, ci o organizaţie nouă; el a luat fiinţă prin abatere de la prevederile rescriptelor imperiale; el a fost numai tolerat de regele, parlamentul şi guvernele Ungariei şi n-a obţinut niciodată aprobarea statutului său de organizare; el nu a fost niciodată proprietarul fondurilor deţinute, ci numai le-a administrat temporar, uneori prin abuz; el nu a fost niciodată recunoscut sau aprobat de Vatican. A nu se confunda „administrarea” cu „proprietatea”…
România Mare se constituie şi se organizează fără să-şi înscrie pe agendă şi drepturile sale asupra bunurilor administrate de Status, (numit adesea Statusul Catolic Ardelean) şi al căror proprietar era statul român, ca moştenitor al fostului stat ungar. Profitând de lipsa de atenţie a guvernanţilor români, membrii vechiului Status se regrupează şi, în mai multe adunări ţinute între anii 1920 – 1923, se constituie într-o organizaţie naţională şi politică maghiară, complet autonomă atât faţă de Statul român, cât şi faţă de Mitropolia Catolică de la Bucureşti, deci şi de Vatican. De data aceasta însă, ei se aşează sub protecţia contelui Carol Gustav Majlath, episcopul catolic de Alba Iulia, căruia îi conferă şi dreptul de patronat. O formă de ficţiune ce pare a fi obişnuinţa tradiţională seculară a obsesiilor ungureşti. Noua organizaţie refuză să-şi supună gestiunea controlului de stat şi continuă să funcţioneze astfel, ignorată sau tolerată de autoritatea românească. E locul să precizăm că în articolul IX din Concordatul dintre Regatul României şi Sfântul Scaun, unde sunt enumerate instituţiile catolice din România cu drept de persoană juridică, Statusul Catolic nu e menţionat.
Dar chiar istoria de după Unire a Statusului e plină de falsuri, intrigi şi cupidităţi: în 1924, Statusul Catolic Ardelean obţinuse, din partea Ministerului Cultelor, o adresă prin care i se recunoştea dreptul de a sta în instanţă. Adresa fusese publicată şi larg folosită în traducere maghiară, doar că în textul ei s-a operat un fals, prin aceea că au fost intercalate cuvintele „ca persoană juridică”. Era caz penal, aşa că în octombrie 1931, Ministerul retrage adresa şi denunţă falsul. Apoi, pentru că în Adunarea generală din 19 noiembrie acelaşi an, Statusul s-a reorganizat pe temeiuri complet ilegale, care îl transformau practic într-un nucleu de agitaţie catolico-maghiară în Ardeal, parchetul Tribunalului din Cluj deschide o anchetă şi cere trimiterea în judecată a conducătorilor Statusului Catolic, acuzându-i de uzurparea drepturilor statului român, fraudă, fals, înşelăciune şi mistificare, sustragere de la jurământ, însuşire de bunuri publice, manipulări de fonduri pentru propagandă ostilă statului român, cerând, în acelaşi timp, sechestru penal pe toată averea Statusului. Curtea a constatat cu această ocazie că Statusul Romano-Catolic, sub guvernare românească „a prefăcut instituţiile de sub conducerea sa în institute de maghiarizare şi cu tendinţe direct contrare Statului Român”. El este desfiinţat şi, într-un stat normal organizat, trebuia să aparţină doar istoriei negative. Vedeţi că nu s-a întâmplat aşa, în zilele noastre resuscitarea a prins rădăcini şi ne întrebăm dacă nu am supravieţui chiar fără să avem aceste autorităţi.
În 1932, greco-catolicii români din Ardeal deschid o campanie pentru biserica Universităţii din Cluj, aşa numita „biserică a Piariştilor”, denunţând frauda prin care Statusul şi-a însuşit acest lăcaş şi reclamă trecerea acestuia pe seama instituţiei în cuprinsul căreia se află. Între timp, se descoperise şi un alt fals, operat în 1898 de către conducătorii Statusului în cartea funduară din Cluj: corupând pe funcţionarul respectiv, aceştia izbutiseră să intercaleze un text din care reieşea că dreptul de proprietate şi administrare a unor bunuri ce aparţineau în special Universităţii îi revine „Statusului romano-catolic ardelean; în consecinţă, de îndată ce aceste bunuri nu erau socotite ca aparţinând statului ungar, era evident că nici statul român de după 1918 nu-şi putea revendica drepturi asupra lor…” Trebuie spus totodată că Ungaria n-a recunoscut niciodată Statusul Romano-Catolic Ardelean, iar Vaticanul nu a eliberat niciun document cu privire la recunoaşterea canonică şi legală a Statusului. Cu alte cuvinte, nu poate, nu are dreptul ca în numele catolicismului să aibă proprietăţi catolice. Dar spre exemplu, la Tg. Mureş, s-a încercat şi s-a putut cu clădirea cunoscutului Colegiu „Unirea”, pretext pentru o deşănţată propagandă în şcoală pro himere istorice.
Statusul Catolic a fost „reînviat” de Judecătoria Miercurea Ciuc în baza unui act emis de o autoritate fără calitate procesuală. Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a fost reprezentat în instanţă şi nici nu a făcut recurs
– Timp de peste o jumătate de secol practic Statusul n-a existat, iar acum revendică peste 2000 de clădiri istorice din Transilvania…
– Aşa este. Marea anomalie apare la 1 august 2001, când Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosarul nr. 2179/2001, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1515/2001 şi a constatat că persoana juridică Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba-Iulia este identic cu Statusul Romano-Catolic din Ardeal „ca fiind una şi aceeaşi persoană juridică îi revin atribuţiile, drepturile şi obligaţiile în virtutea continuităţii de drept”. În acest proces, pârâtul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a fost reprezentat în instanţă şi nici nu a făcut recurs la hotărârea judecătorească pronunţată de către instanţa de fond. Judecătorul ungur a pronunţat sentinţa civilă nr. 1515/2001 în baza unui act emis de o autoritate fără calitate procesuală, respectiv Secretariatul de Stat pentru Culte, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. Astfel, prin încălcarea Legii nr. 21/1924 s-a ajuns ca Statusul Romano-Catolic să devină (ceea ce nu a fost niciodată) persoană juridică şi apoi să revendice şi să obţină un număr uriaş de imobile în Ardeal, pe care niciodată nu le-a avut în proprietate! Această sentinţă trebuie anulată, la fel cum trebuie anulate toate consecinţele ei. Legea nr. 21/1924 precizează la art.1 că: „persoanele juridice de drept public se creează numai prin lege”.
Apoi, prin Încheierea civilă nr. 5348/2005, pronunţată în data de 25 noiembrie 2005, în şedinţa Camerei de Consiliu a Judecătoriei Cluj-Napoca, fără citarea părţilor şi fără dezbateri, s-a dispus dobândirea calităţii de persoană juridică pentru Fundaţia Statusul Romano-Catolic din Ardeal, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr. 5.
În perioada post-decembristă au fost retrocedate mii şi mii de imobile fără ca în dosarele acestora să existe actele originale de dobândire a lor. Din păcate, Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie au refuzat şi refuză să facă cercetări penale în aceste cazuri de împroprietăriri şi să apere interesele statului român. Se ocupă în schimb de călători de tren fără bilet, fraudă de 56 lei de către o ceferistă care este şi condamnată pentru „fapta gravă de delapidare la 3 ani şi 6 luni închisoare”, se ocupă DNA de acea femeie în vârstă de 70 ani din Nordul Moldovei, că a dat unui judecător 10 ouă de găină. Adusă din Nordul Moldovei cu avocaţi, aruncată apoi pe scările DNA, amărâtă, flămândă şi fără bani pentru bilet de întoarcere.
– Problema este că multe din aceste clădiri, azi retrocedate sau în diferite stadii de retrocedare, nu numai că n-au fost niciodată în proprietatea Statusului ori a Bisericii Catolice, dar aveau, inclusiv în imperiul habsburgic sau austro-ungar, statut similar clădirilor publice, fiind construite din fonduri publice de acele entităţi înfiinţate de Maria Tereza şi Împăratul Iosif al II-lea. Istoricul Vasile Lechinţan din Cluj are serioase intervenţii pe acest subiect care arată într-un mod pur şi simplu uimitor cât de idioţi putem fi uneori.
– Nu este Lechinţan singurul, sunt multe cercetări şi studii, unele cu semnificaţie juridică, numai că nu le citeşte cine trebuie, analfabetismul modern bântuie în instituţiile autorităţilor.
După 1989, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia au cerut să li se restituie „în proprietate”, în mod fraudulos, ilegal, numeroase clădiri, fapt pentru care ar trebui să răspundă penal în faţa justiţiei pentru uzurpare de drept de proprietate. Aceşti reprezentanţi, abuzând de interpretări inexacte şi cu rea voinţă, au reuşit să obţină multe dintre asemenea clădiri, în această situaţie aflându-se palatele unor licee din Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc. Istoricul Lechinţan a identificat aceste fonduri constituite şi din contribuţia românilor transilvăneni, prin robote iobăgeşti, dijme şi impozite, prin taxe şcolare: Fundus Studiorum (Fondul/Fundaţia de Studii/Învăţământ, în maghiară: Tanulmányi alap); Fundus Religionum (Fondul/Fundaţia de Religie, în maghiară: Vallás alap); Fundus Stipendiorum (Fondul/Fundaţia de Burse/ de Stipendii, în maghiară: Ösztöndíj Alap), acestea fiind cele mai importante, precum şi altele mai mici: Fundus Scholarum Elementarium (Fondul/Fundaţia pentru şcolile elementare); Fundus Regii Catholici Orphanotrophii (Fondul/Fundaţia Orfelinatului Regesc Catolic [de la Sibiu]) etc.
Fundaţiile/fondurile create pentru Transilvania au suferit un traseu istoric diferit de al celor din Ungaria, beneficiile lor fiind deturnate până la urmă în scopuri pur romano-catolice şi maghiare. Astfel, aceste fundaţii au fost administrate de statul transilvan din 1780 până la 1866, când au fost date în administrare – nicidecum în proprietate – Statusului Romano-Catolic Ardelean, care i-a înlăturat apoi treptat şi complet pe români de la beneficiile lor, producându-se una dintre cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei. Este de reţinut că aceste Comitete de administrare a Fondurilor Publice aveau în componenţă şi alţi membri, deoarece fondurile erau folosite pentru comunitate, învăţătură, culte, cultură, fonduri religionare. Era membru în conducere bunăoară şi reprezentantul fiscului. Chiar pe frontispiciul Liceului Piarist din Cluj apare o inscripţie în limba latină care atestă faptul că imobilul a fost ridicat din fonduri publice. Scrie: liceu regesc ridicat din fonduri publice. Este o informaţie care ar putea schimba valul de retrocedări din Ardeal, dar nimănui nu-i pasă… La Cluj au fost retrocedate 56 de şcoli şi instituţii publice, iar acum statul plăteşte chirie pe acele spaţii. Gimnaziul din Odorheiu Secuiesc (azi clădirea Liceului Tamási Áron) a fost începută în mai 1909 şi statul a alocat din fonduri publice 450.000 de coroane, iar funcţionarea a fost asigurată în principal din Fondul de burse terezian. Această clădire, un adevărat palat, este retrocedat Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, care n-a avut-o niciodată în proprietate, n-a dat un ban pentru construcţie, întreţinere sau funcţionare. Situaţia este identică în cazul clădirii Liceului Unirea din Tg. Mureş, retrocedată aceleiaşi instituţii, deşi la construcţie nu s-a folosit un sfanţ din fonduri ecleziastice sau ale Arhiepiscopiei Catolice. Impresionanta clădire a Liceului „Márton Áron” din Miercurea Ciuc are o istorie cvasisimilară. Lechinţan dă mai multe exemple. De pildă, în anul şcolar 1905 – 1906 acesta beneficia, pentru funcţionare, de 22.000 coroane de la stat (bani publici), 5.050 coroane de la comitat (bani publici), şi câteva mii de coroane de la Fondul de burse terezian (tot bani publici). Nici un ban din partea bisericii romano-catolice din Miercurea Ciuc, căreia îi este cică „retrocedată” clădirea! Să nu mai spunem că imobilele retrocedate ilegal au fost făcute majoritar cu contribuţia românilor. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne… Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost construite cu mai multă contribuţie românească decât ungurească şi astăzi am ajuns ca statul român să plătească acolo chirii de mii de euro pe lună! Le încasează cei care prin falsuri sau complicităţi le-au dobândit prin „restituire”. (Va urma)
https://informatiahr.ro/
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail