Zeci de covăsneni au depus documentele pentru schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”.
Un număr de 82 covăsneni din cei peste 260 de înscriși pentru schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”, au depus documentele justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinută, conform datelor Direcției pentru Agricultură a Județului Covasna.
„82 de covăsneni au depus actele, iar termenul limită în acest sens s-a încheiat.” – a spus directorul Direcției pentru Agricultură a județului Covasna, ing. Konczei Csaba.
Potrivit acestuia, în program s-au înscris inițial peste 260 de covăsneni, însă cei care nu au depus actele necesare, nu vor primi subvenția.
Schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”, prevăzută în Hotărârea de Guvern nr. 500/2017, a fost aprobată în data de 13 iulie, anul trecut, sprijinul fiind acordat crescătorilor de ovine, persoane fizice, care dețin atestat de producător, valabil până la data plății ajutorului de minimis, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii ovinelor.
Valoarea sprijinului financiar este de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.
Pentru a obține sprijinul financiar, solicitanții înregistrați în Registrul unic pentru accesarea programului de susținere a crescătorilor de ovine, pentru comercializarea lânii au avut obligația să depună la direcțiile județene pentru agricultură documente justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținută: factura/ fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată.
Potrivit directorului Konczei Csaba, programul va continua, însă doar pentru cei care s-au înscris de anul trecut.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail