În perioada 14 – 15 iunie a.c., în zona Cheile Vârghișului, jandarmii montani au desfășurat o serie de exerciții de pregătire pentru salvarea eventualelor persoane accidentate în zone montane greu accesibile.
Exercițiul a presupus salvarea și evacuarea unei persoane de pe un versant, un loc greu accesibil. Pentru salvarea persoanei s-au folosit mai multe tehnici de salvare, respectiv lansarea cu targa pe o stâncă, transportarea rănitului din locurile greu accesibile cu targa și traversarea victimei deasupra unui curs de apă cu ajutorul tirolianei.
La exercițiu au participat jandarmi din cadrul Posturilor Montane de Jandarmi Șugaș Băi și Covasna și din cadrul Detașamentului 1 Mobil Sfântu Gheorghe. Totodată, am beneficiat și de sprijinul colegilor de la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, cărora le mulțumim pentru suportul acordat.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail