Patinoarul artificial amplasat în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe a fost deschis publicului începând de vineri seară, a anunţat Primăria municipiului.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acesta va funcţiona de luni până vineri între orele 9-21, cu pauze pentru refacerea gheţii între orele 15-16 şi 18-19.
În weekend şi în vacanţa şcolară acesta va fi deschis între orele 10-21, cu pauze pentru refacerea gheţii între orele 12-13, 15-16 şi 18-19.
La începutul săptămânii trecute a fost pusă în funcţiune şi pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, unde stratul de zăpadă are circa 30 de centimetri.
Pârtia măsoară 250 de metri lungime, are un grad de dificultate mediu, este dotată cu schi lift, plase de protecţie şi sistem de iluminare în nocturnă.
Aceasta va fi deschisă de luni până joi, între orele 15-20, vineri între 15-21, în weekend şi în vacanţă între orele 9-21.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail