Trupa „Minestrone Band” din Sfântu Gheorghe a făcut senzaţie la cea de-a patra ediţie a emisiunii „Românii au talent”, difuzată vineri, 9 martie, la Pro TV. Cei şapte membri au primit trei de „da” din partea juraţilor.
Minestrone Band a dovedit spectatorilor că legumele pot avea şi alte utilităţi, acestea fiind un aliment important şi pentru hrana sufletului.
Cei şapte membrii ai trupei au surprins publicul cu un număr inedit – au cântat la legume – şi i-au convins pe cei trei juraţi să le dea votul pentru etapa următoare a concursului: “Cred că soţia mea ar fi fericită să cânt la un asemenea instrument mai des”, a mărturisit Mihai Petre. “Aţi fost geniali, cu un număr inedit şi interesant, felicitări din tot sufletul!”, a adăugat el. „Ăsta e un exemplu de muzică sănătoasă!”, a exlamat Andi Moisescu. Şi Andra s-a arătat încântată de momentul oferit de trupă: “Chiar îmi place supa Minestrone! Aţi făcut super spectacol”, a spus aceasta.
Minestrone Band luat naştere în toamna anului 2010, din iniţiativa lui Nagy Krisztina, care în 2005 s-a stabilit în Sfântu Gheorghe, venind din Ungaria. Trupa iese din tipare, deoarece instrumentele folosite sunt confecţionate din legume.
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail