Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe a anunțat lansarea unei noi expoziții foto-documentare, dedicate centenarului Marii Uniri, și derulate sub genericul „Contribuția învățământului confesional românesc din Trei Scaune, la Marea Unire.
Conform reprezentanților Muzeului, vernisajul expoziției va avea loc mâine, 23 octombrie, începând cu ora 14.00, la Centrul Ecleziastic de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, strada Gróf Mikó Imre, nr. 2.
„Expoziția, realizată în colaborare cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare <<Mitropolit Nicolae Colan>> și Muzeul Bisericii <<Sf. Nicolae>> – <<Prima Școala Românească>> din Brașov, conține documente și fotografii, precum şi componente informaţionale referitoare la situația învățământului confesional românesc din Trei Scaune în preajma Marii Uniri și privind contribuția la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri a unor slujitori ai școlilor confesionale din Trei Scaune și a unor lideri locali, din generația Marii Uniri, care au fost elevi ai acestor școli”, au transmis organizatorii.
Potrivit aceleiași surse, vernisarea expoziției va fi urmată de simpozionul cu tema „Contribuția învățământului confesional românesc din Transilvania la Marea Unire” .
Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor pe care MNCR și partenerii săi le dedică Centenarului.
Luna trecută, la Casa memorială ,,Romulus Cioflec” din Araci a putut fi vizitată expoziția„Personalități covăsnene și harghitene ale Marii Uniri”. În cadrul acesteia, au fost prezentate documente și fotografii, precum şi componente informaţionale privind contribuția la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri, a unor intelectuali români originari din zona Covasna- Harghita, care au ocupat înalte demnități ecleziastice sau laice și care prin faptele lor se înscriu în galeria elitelor generației care a realizat întregirea României și a contribuit la consolidarea noului stat. În prezent, acea expoziție poate fi văzută în județul Harghita, la Miercurea Ciuc, unde miercuri, 17 octombrie, a avut loc vernisajul la sediul Muzeului Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail