Centrul de Cultură Arcuș organizează, vineri, 25 mai, la sediul din Sfântu Gheorghe, un eveniment inedit: recitalul susținut de pianistul orădean Zoltan Thurzo, eveniment ce se va derula sub tema „Lumea lui Strauss”.
Foto: Mesagerul de Covasna
Recitalul va avea loc de la ora 19.00, la Centrul de Cultură Arcuş (ce își desfășoară activitatea la Casa Bastion, str. Oltului nr. 6, Sfântu Gheorghe), în program fiind cuprinse lucrări pentru pian de Fr. Chopin, Strauss Jr. și Strauss senior, au transmis, ieri, organizatorii.
Potrivit acestora, un bilet de intrare costă 10 lei, iar persoanele interesate să și –l achiziționeze din timp, pot face deja acest lucru, la sediul CCA din strada Oltului nr. 6, între orele 9 – 15. Informații suplimentare pot fi obținute la telefon: 0267 373 651.
Recitalul nu va fi primul în manieră interactivă, prezentat de pianistul orădean publicului din județul Covasna. În cursul acestui an, pianistul a susținut, la Sfântu Gheorghe, recitalul „Compozitori îndrăgostiți – cum erau ei în realitate?!”, dar și recitalul interactiv „Vă place Chopin?”.
Pianistul Thurzó Zoltán s-a născut în Oradea la data de 13 ianuarie 1983 și a început studiile muzicale la vârsta de cinci ani, în orașul său natal, îndrumat de profesoara de pian Schmidt Magda. După un an de la începerea studiului pianului, (în 4 iunie 1989) a apărut deja la un concert public de pian, se arată într-o prezentare a artistului, oferită de reprezentanții Centrului de Cultură Arcuș.
Potrivit aceleiași surse, în 2001, Thurzó Zoltán a absolvit Liceul de Muzică, ca elev a compozitoarei și profesoarei de pian Ridzyk Gyöngyi din Oradea și al profesoarei de pian Pallagi Ildikó. În același an a fost admis cu succes pe secția de pian din cadrul Universității Oradea, unde activitatea și evoluția sa profesională a fost supravegheată de către Pârvănescu Lucia, respectiv Badea-Ficuţ Nicoleta.
Thurzó Zoltán este un interpret care pe timpul și după finalizarea studiilor a avit concerte în mod regulat la Oradea, precum și în alte orașe din România, dar și în străinătate.
„Este unul dintre cei mai activi pianiști din generația sa. Performanța, elanul, atitudinea sa muzicală sunt recunoscute ca solist și în orchestră de cameră. Numărul aparițiilor sale pe scenă se apropie de 1000. Este câștigătorul, premiantul a numeroase concursuri. În anii 2006 și 2007, Primăria Oradea l-a nominalizat pentru Premiul de Excelență în categoria <<Tineri Artiști>>. A crescut într-o familie de muzicieni, care de mai multe generații este implicată în viața muzicală din Oradea, în așa fel formând o parte din istoria muzicală a orașului. ”- se arată în datele Centrului de Cultură Arcuș.
Conform sursei citate, în cadrul spectacolelor interactive susținute într-o viziune provenită din imaginația sa, pianistul prezintă marelui public mai multe producții ale sale, cu ajutorul cărora dorește să atragă atenția, ca să stimuleze dragostea oamenilor față de muzica clasică.
„Vă place Chopin?”, „Lumea lui Strauss … și dincolo de acesta”, „Vă place Antal Imre? , „Compozitori îndrăgostiți – cum au fost ei în realitate?!”, „Dincolo de muzică…”, „Dosare Muzicale” – sunt doar câteva titluri, în cadrul cărora Thurzó Zoltán se adresează publicului prin producții interactive și prezintă într-un mod aparte circumstanțele în care au trăit diferiți compozitori, soarta oamenilor, lumi/ere crezute deja dispărute. A reușit să obțină recunoașterea unanimă a publicului și totodată a criticilor, se arată în prezentarea pusă la dispoziție de reprezentanții Centrului de Cultură Arcuș.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail