Cadrele didactice și elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe și-au omagiat ieri patronul spiritual, printr-o serie de activități, la care au participat invitați de seamă din domeniul gastronomiei, oficialități locale, dascăli și elevi de la mai multe unități de învățământ din județ, dar și reprezentanți ai societăților comerciale cu care instituția are încheiate contracte de colaborare.
Programul a făcut parte din cadrul „Zilelor Școlii”- „Zilelor Constantin Brâncuși”, aflate la cea de-a XVI-a ediție, și a cuprins manifestări culturale, concursuri, manifestări educative, distractive și nu numai.
Festivitatea de deschidere a evenimentului a fost marcată în curtea unității de învățământ, prin intonarea imnului național. Directorul Liceului, prof. Carmen Tordai, a adresat, apoi, salutul său către cei prezenți, după care a dat cuvântul Inspectorului pentru Învățământ Profesional și Tehnic din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, prof. ing. Marius Popescu.
„Stimați elevi, stimate cadre didactice, stimați invitați, iată-ne din nou împreună pentru a sărbători <<Zilele Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși>>, aflate acum la ediția a XVI-a. De 16 ani, dumneavoastră sărbătoriți acest eveniment. Fiecare dintre noi, ca dascăli, ne străduim să aducem o sclipire în ochii copiilor, copii care să plece în fiecare zi mulțumiți de la școală, cu sentimentul că și astăzi au învățat ceva. Sărbătoarea numită <<Zilele Școlii>> este un eveniment, este o celebrare a valorilor și a reușitelor, a reușitelor acestei școli, de ieri, dar și de astăzi; este o zi de sărbătoare și în acest cadru festiv împărtășesc și eu emoțiile tuturor celor de aici și le doresc tuturor bucuria afirmării profesionale. Asta contează pentru un dascăl, asta contează pentru imaginea școlii. Stimați elevi, viața omului este prețioasă când urmărește un ideal. Consider că acest liceu urmărește și îndeplinește, practic, idealurile elevilor, îndeplinește visurile dascălilor și întărește siguranța părinților de a-și aduce copiii la acest liceu. Constantin Brâncuși este un nume care obligă, iar dumneavoastră ați reușit să țineți ștacheta ridicată, în calitatea pregătirii elevilor, elevi care s-au făcut remarcați prin rezultatele obținute. “- a declarat inspectorul Marius Popescu.
Acesta a mai arătat că „într-o școală, fiecare persoană are importanța ei. De la director, la personalul nedidactic, pentru că împreună formează o echipă ce are pe umeri rolul de a preda elevilor cunoștințe din diferite domenii, dar care are în primul rând, rol educativ, cel care dă adevăratul contur al generației de mâine.”
„După cum a spus și marele sculptor (Constantin Brâncuși –n.r.): <<o sculptură nu se sfârșește niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer , în piedestal – şi în pământ.>> De aceea, vreau să îi salut, cu acest prilej, pe toți cei care lucrează cu elevii și să îi asigur de sentimentele mele de recunoștință pe cei care au pus bazele acestei școli. Vă doresc succes în toate, elevi și profesori, și sper că într-un viitor apropiat să ne bucurăm de realizările pe care vi le-ați propus!” – a încheiat inspectorul Marius Popescu.
Directorul Liceului, prof. Carmen Tordai, a declarat: „Ne vine să credem sau nu, au trecut 16 ani de când instituția de învățământ în care activăm fie ca dascăli, fie ca personal didactic auxiliar, nedidactic sau elevi, se află în rețeaua școlară a județului Covasna, sub patronajul spiritual al marelui sculptor român Constantin Brâncuși. Obișnuiți ca la această sărbătoare a școlii să ne pregătim cu informații despre viața și opera geniului sculpturii care a devenit un simbol al artei secolului XX, adulți și adolescenți am învățat și am înțeles că vocația și talentul le dobândești de la naștere, și le cultivi pe tot parcursul vieții. Ca dascăli și slujitori ai școlii am dovedit că în fiecare an școlar facem apel la talent și vocație pentru a face față provocărilor care vin în cascadă peste sistemul educațional datorită schimbărilor legislative și metodologice permanente din domeniu, problemelor sociale, progresului tehnic și tehnologic. Elevii încearcă să se adapteze la cerințele în permanentă schimbare impuse de curriculă, regulamente și metodologii care de multe ori sunt ori prea permisive, ori prea rigide, ori prea complexe și greoaie, ori prea simple și ușoare.”- a spus directorul Carmen Tordai.
Aceasta a subliniat importanța pe care o au parteneriatele cu agenții economici în dezvoltarea elevilor și în deschiderea orizonturilor acestora.
„În condițiile unei societăți aflată într-o permanentă frământare și a unei piețe economice prea dinamică și prea amenințată de factorii politici, țin să precizez faptul că parteneriatele unei școli din învățământul preuniversitar reprezintă un factor esențial de menținere pe piața educațională. Pentru liceele tehnologice, parteneriatele cu agenții economici, dialogul permanent cu aceștia și sprijinul reciproc pentru formarea unei forțe de muncă competitivă și competentă reprezintă condiția de a exista. Iată de ce școala noastră face eforturi deosebite prin intermediul directorului, șefului de catedră tehnologică, a cadrelor didactice de la aria curriculară tehnologii pentru a menține o legătură strânsă cu agenții economici cointeresați în formarea forței de muncă de calitate și a dialoga permanent pe teme de interes comun.”- a declarat directorul Carmen Tordai, care a mulțumit, pe această cale, tuturor operatorilor economici cu care unitatea de învățământ are încheiate parteneriate.
„Pe această cale trebuie să mulțumesc domnilor Berzany Tibor de la S.C. Bertis S.R.L., domnului Dioszegi Laszlo și Farkas Ferencz de la S.C. Madexport S.R.L., domnului Kovacs Istvan de la Hotel Best Western Park, domnilor Kovacs Mihaly și Kovacs Gabor de la restaurant Castel, doamnelor Păunoiu Cristina și Boțogan Mariana de la S.C. Profi Food România S.R.L., doamnei Nagy Rozalia de la S.C. Producție Nasa S.R.L. patronilor de la S.C. Stedan Sweet S.R.L. și multor alți reprezentanți ai agenților economici cu care școala are încheiate parteneriate. Domniile lor au înțeles că investind timp, atenție și sprijinind școala în momente cheie ale evoluției ei, investesc în viitorul firmelor pe care le reprezintă, întrucât acestea se dezvoltă și realizează profit în mare parte și datorită resursei umane bine pregătită și responsabilă.”- a spus directorul Carmen Tordai.
Aceasta și-a încheiat discursul accentuând faptul că dialogul reprezintă cheia către progresul constant al unei comunități:
„În ciuda tuturor provocărilor la care trebuie să facem față zilnic în școală, în societate sau pe piața economică, reușim împreună: școala, instituții de decizie locală sau centrală, asociații profesionale sau neguvernamentale, agenți economici, părinți și elevi. Comunicarea, dialogul și sprijinul reciproc reprezintă cheia succesului unei comunități care se dorește a fi într-un progres constant. La ceas aniversar, Liceul Tehnologic <<Constantin Brâncuși>> încearcă să strângă, într-un cadru festiv, pe toți acei cărora școala le oferă o sursă de inspirație, de speranță și de sens în viață, în profesie sau în preocupările antreprenoriale. În numele ei, vă mulțumesc, dragi invitați care ați răspuns ca de fiecare dată la chemarea școlii, de această dată pentru un motiv de bucurie, mulțumesc colegilor pentru eforturile susținute de a face față provocărilor zilnice din sistem dar și din societate, și mulțumesc elevilor că au ales să învețe o meserie sau să se pregătească pentru învățământul superior în Liceul Tehnologic <<Constantin Brâncuși>>, care astăzi aniversează șaisprezece primăveri. La mulți ani Liceului Tehnologic <<Constantin Brâncuși!>>”.
Toți cei prezenți au urmărit, apoi, o paradă a coafurilor de primăvară realizată de elevii clasei a X-a F, calificarea frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, sub îndrumarea doamnelor profesoare Satârbașa Anca, Munteanu Constanța și Bong Ilona. După aceasta, a urmat un mic moment artistic realizat de elevii din Internatul școlii, îndrumați de doamnele pedagoge Zanet Mihaela și Andrișan Adela, iar, apoi, a fost oficiată slujba de pomenire a marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Programul zilei de ieri s-a încheiat cu o aplicație practică a elevilor clasei a XI-a A, organizator banqueting, și cu o expoziție de preparate tip bufet suedez realizate de elevii clasei a X-a, calificarea bucătar și clasei de postliceal, tehnician nutriționist sub îndrumarea domnului Ferenczi Henrik, precum și a unei expoziții de carving realizată de elevii claselor a Xa B și a IX-a A, sub îndrumarea doamnelor profesoare Anton Iustina și Cotârlan Anca. Toate aceste expoziții și aplicații practice s-au realizat în noua incintă a laboratorului banqueting care a fost inaugurat ieri, și în care elevii ce se pregătesc în meseriile de ospătar( chelner) și organizator banqueting vor învăța în condiții deosebite arta ospitalității, a amintit directorul Carmen Tordai.
Printre invitații la eveniment s-a numărat și maestrul bucătar Dumitru Burtea, personalitate a lumii gastronomiei, cu care școala colaborează de mulți ani.
Programul „Zilelor Școlii” continuă astăzi cu festivitatea de premiere a concursurilor, expoziţiilor şi activităţilor desfăşurate joi, după care se va merge în excursie la iarbă verde.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail