Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe a participat pentru a 12-a oară la „Noaptea muzeelor”, deschizându-și porțile sâmbătă, 18 mai, între orele 17:00 – 23:00, oferind publicului accesul gratuit la toate expoziţiile şi activităţile organizate.
În program au fost cuprinse o serie de activități, ateliere, jocuri pentru copii, proiecții de filme documentare, expoziții care îmbină armonios caracteristicile noilor tehnologii cu informaţia ştiinţifică rezultată în urmă cercetărilor din diverse domenii.
„Am avut expoziția permanentă de la sediul muzeului, denumită „Aşezarea preistorică Păuleni-Ciuc Dâmbul Cetăţii”, despre Lumea preistorică. Ne-am întors acum 7000 de ani și oamenii au putut vedea reconstituirea unei case cucuteniene, un vas cucutenian, reconstituit, ocupațiile oamenilor din acele vremuri, ce ustensile foloseau, din os, din corn de animale. Nu prea aveau metale, foloseau mai mult piatra, osul, cornul.
În curtea muzeului am avut expoziția foto-documentară „Primul Război Mondial”, proiect din cadrul Anului Centenar, proiecția filmului documentar „Tablă Buţii 1916”; jocuri pentru copii (țărușul, moara/țintarul, elasticul, coarda, aruncatul la coș cu mingea, etc), dar și o activitate la care au participat o parte din deținătorii autorizați de detectoare de metale din Sfântu Gheorghe, care au prezentat publicului vizitator aparatura și obiectele descoperite. Considerăm că e necesar să colaborăm cu cei care găsesc obiecte într-o zonă protejată, deoarece e util să le aducă la o instituție de cultură, să fie declarate, conform legii.
Publicul a putut vedea și obiectele folosite în timpul filmărilor documentarului „Tabla Buţii 1916”.
Copiii au fost încântați să probeze o cască a unui soldat al armatei române și au pus multe întrebări legate de uniformele soldaților.Totodată au dorit să atingă machetele tactile care fac parte din expoziţia „Atinge istoria”, care reconstituie tridimensional diferite obiecte de patrimoniu. Expoziţia a fost gândită ca un tur muzeal, special adresat persoanelor nevăzătoare, propunând folosirea simţului tactil drept mijloc de comunicare şi cunoaştere.
Și atelierul de scriere cu pana le-a trezit interesul. Cei mici au colorat vasul cucutenian, neștiind să scrie, iar copiii mai mari au scris o telegramă de pe frontul de luptă.
Ne bucurăm că am avut mulți vizitatori, am dat peste 300 de bilete gratuite. Erau atât români, cât și maghiari, unii veniți chiar din Ungaria. A contat mult promovarea națională care s-a făcut evenimentului „Noaptea muzeelor” și faptul că toate instituțiile culturale pregătesc cu această ocazie tot felul de activități interactive, care, de obicei, nu se regăsesc în program.”, ne-a declarat reprezentantul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe, Cristina Felea-Baubec.
Am stat de vorbă și cu câțiva vizitatori, care ne-au împărtășit impresiile lor.
„Nu în fiecare zi avem șansa de a ne întoarce în timp, de a primi informațîi bine documentate de la istorici. Azi mi-a plăcut mult filmul documentar „Tabla Buţii 1916”. Am aflat informații pe care nu le știam. Ar fi frumos să existe constant astfel de evenimente, nu doar când e „Noaptea muzeelor”.”, ne-a spus Daniel C. din Sfântu Gheorghe.
„E prima oară când particip la „Noaptea muzeelor”. Am venit din curiozitate. Am fost și la Muzeul Secuiesc, dar aici e mai interesant. Mi-a plăcut ideea cu filmul documentar, mai aflăm și noi lucruri noi legate de istoria românilor. Cei care l-au făcut, au realizat o muncă imensă, căutând în toate documentarele și materialele pe care le-au găsit. Îi felicit și îi îndemn să o facă în continuare.”, ne-a spus Izabela Darie.
„Vin de 3 ani la acest eveniment. Acum mi-a atras atenția filmul documentar „Tabla Buţii 1916”.Câteva minute de istorie ne prind bine. Noi, bărbații, suntem atrași din copilărie de arme, armata. E o expoziție aici care ne arată câteva obiecte vechi folosite în lupte. Uite un benoclu. Interesant este ce vezi dincolo de benoclu, să afli povestea lui. M-au impresionat scrisorile soldaților, trăirile lor din timpul războiului.”, a declarat pentru Mesagerul de Covasna, Marius Popescu.
„Am venit cu fiul meu în vârstă de 5 ani. Am avut ocazia să ne jucăm jocuri din vremea copilăriei mele, cum ar fi tărușul, moara, coarda. Recunosc că oarecum m-a cuprins nostalgia acelor vremuri. Atunci ne jucam în fața blocului, acum suntem la muzeu. E bine că organizatorii s-au gândit și la activități interactive pentru copii.”, ne-a spus Radu M.
„Totul mi s-a părut interesant. Sunt pasionat de istorie, sunt în clasa a IV a, încă nu am învățat multe lucruri despre Istoria Românilor, dar citesc singur fel și fel de cărți. Domnul care ne-a vorbit după proiecția filmului documentar „Tabla Buţii 1916” ne-a dat o serie de informații privind luptele purtate de către armata română și chiar mi s-au părut interesante.”, ne-a spus Casian Darie.
„…Corpul nostru este al Patriei, a sunat goarna și mergem la Război”
Domnul despre care vorbește Casian este istoricul Dan Ștefan, care a venit special din București pentru a proiecta filmul documentar „Tabla Buţii 1916” și pentru a împărtăși publicului informații legate despre rolul pe care l-a interpretat în film. De altfel, s-a prezentat în fața oamenilor chiar în uniforma unui soldat român.
„Pentru realizarea filmului, suportul nostru a fost dat de material memorialistic, scrisori ale soldaților, jurnale ale soldaților. Totul a fost dublat de munca în teren. Asta a fost cumva o premieră. Se face prea puțin arheologie de război. În momentul în care ai datele de arhivă alături de informațîi clare din teren, adică posturi de tragere, tranșee, structure militare defensive, și muniția care a fost folosită și împrăștiată peste tot și începe analiza acestor date, dintr-odată lucrurile se pot aranja cu o viteză amețitoare. În film, am încercat să facem un dialog între datele arheologice, datele istorice oficiale și lucrurile noi pe care le-am întâlnit în timpul cercetărilor.
Am fost surprins să constat ce gândeau soldații români la acea vreme. Lor nu le venea să creadă că ei făceau parte din generația căreia i-a fost dat să aducă în trupul sfânt al țării, Transilvania. Redau un fragment dintr-o scrisoare a unui soldat:„Fraților, camarazi de arme, până aici corpul nostru ne-a aparținut. De aici încolo corpul nostru este al Patriei, asunat goarna și mergem la Război. ”
Este plină corespondența de astfel de declarații, nu numai ale soldaților români.
Încercăm să spunem aceste lucruri tocmai pentru că noi ducem istoria și către copii, iar istoria nu este doar cea care compune trecutul glorios al unei națiuni, dar este și ceva, care în momentele tragice, am vrea să fim siguri că rămâne doar în trecut, nu mai e o componentă a viitorului.”, ne-a declarat Dan Ștefan.
Filmul documentar „Tabla Buţii 1916” a fost realizat după o poveste adevărată din Tranşeele Primului Război Mondial – proiect realizat de M.N.C.R în cadrul Programului Național Centenarul Marii Uniri.
Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, „Noaptea Muzeelor” este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional la care au aderat mii de muzee şi instituţîi culturale din 30 de ţări europene.
Site-ul oficial al evenimentului European este :
http://nuitdesmusees.culturecommunication.gouv.fr/.
Larisa AXINIA
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail