În data de 11 iunie (a.c.), la Dobârlău se va sărbători Ziua comunei, printre invitații speciali numărându-se și interpreții de muzică populară Maria Dragomiroiu și Dinu Iancu Sălăjanu.
Primarul Bogdan Barbu, a declarat pentru „Mesagerul de Covasna” că Ziua comunei va fi sărbătorită pentru prima dată, programul fiind deja stabilit.
„Ziua comunei Dobârlău va fi celebrată pe 11 iunie. Avem programul clar, stabilit. Invitați speciali sunt Maria Dragomiroiu și Dinu Iancu Sălăjanu, dar și copiii câștigători ai emisiunii Next Star. Bineînțelesc, vor veni artiști locali, ansambluri de dansuri folclorice din toată zona, iar la sfârșitul programului vom avea un foc de artificii. Aceasta este prima ediție a evenimentului.”- a spus primarul Bogdan Barbu.
Activități dedicate Zilei Copilului, în 31 mai (a.c.)
Acesta a precizat că și în data de 31 mai, în Dobârlău va fi sărbătoare, o sărbătoare dedicată copiilor.
„ În data de 31 vom marca Ziua Copilului, în cadrul școlii, unde micuții se vor întâlni cu tot felul de personaje de desene animate și chiar și cu un ponei, vor fi jocuri, baloane, activități pentru toți copiii din comună!” – a spus primarul comunei Dobârlău.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail