Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna continuă înscrierile la cea de-a treia ediţie a Festivalului ciocolatei, eveniment pe care îl va organiza la Sfântu Gheorghe, în luna septembrie. . .
Festivalul, intitulat „Chocofest – Dulce Secuime” se va desfășura în perioada 23-25 septembrie 2016, în grădina Restaurantului „Best Western Hotel Park” din municipiu, fiind organizat de CCI Covasna, în parteneriat cu Primăria Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean (CJ) Covasna.
„Și anul acesta vom organiza festivalul <<Chocofest>>, între 23-25 septembrie. Este deja a treia ediție, locația va fi aceeași ca și locația de anul trecut – în spatele bibliotecii județene. Publicul țintă este compus, bineînțeles, din copii, dar, pe lângă copii, și adulți. Învățând din experiența anilor trecuți, anul acesta, pe lângă ciocolată vor fi prezentate și produse precum vinul sau pălinca” – a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, preşedintele CCI Covasna, ec. Edler András György.
Potrivit acestuia, la dispoziția expozanților sunt puse 28 de locuri, 10 dintre acestea fiind deja ocupate.
Producători, distribuitori, comercianți de ciocolată și dulciuri din județ, din alte județe, dar și din străinătate sunt așteptați, încă, să se înscrie ca și expozanți.
„La cerere, poate fi autorizată participarea la târg și cu alte produse sau servicii. La eveniment pot participa și producători și comercianți de vinuri și băuturi spirtoase; producători și comercianți de ceai și cafea; producători și comercianți de jucării, meșteri artizani și nu numai”, se precizează pe site-ul CCI Covasna.
Programul va cuprinde și diverse spectacole, activități pentru copii și concursuri, iar biletul de intrare va avea un preț simbolic.
Președintele CCI Covasna a declarat că festivalul are ca scop sprijinirea antreprenorilor locali, dar şi promovarea zonei. El a menționat că ediția de anul acesta va fi organizată în cadrul „Zilelor turistice în județul Covasna”.
„Anul acesta, organizăm acest eveniment în cadrul <<Zilelor turistice în județul Covasna>> (…). L-am inclus în acest program pentru că persoanele care vor veni la Festivalul ciocolatei vor putea astfel să viziteze și altceva, Zilele turistice fiind un eveniment complex (…). Eu cred că suntem cunoscuți, la nivelul Ardealului și în anumite zone din Ungaria, pentru acest Festival al ciocolatei, dar oricum, secretul succesului este perseverența (…). Deja suntem la a treia ediție. Când vom ajunge la a VI-a ediție, eu zic că vom fi deja cunoscuți și la nivel național. Aceasta este cheia succesului în orice: să nu te oprești când dai de greutăți (…). Printr-un astfel de festival atragem turiști, vizitatori, care nu văd numai acest festival ci văd și ce înseamnă județul Covasna, ce înseamnă mâncărurile noastre tradiționale (…), deci este o modalitate de a promova județul și noi am și afirmat de mai multe ori că, prin acest festival vrem să promovăm și imaginea județului.”- a spus președintele CCI Covasna.
Acesta a menționat că edițiile anterioare s-au bucurat de succes:
„La ambele ediții au fost mai mult de 7.000 de vizitatori (…).” – a precizat ec. Edler András György.
Informații suplimentare despre ediția actuală pot fi aflate accesând site-ul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, www.ccicov.com.
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail