Expoziţia de fotografii „România: Evoluţie”, realizată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, este deschisă până pe 14 august, la ICR Beijing.
Vernisajul a avut loc săptămâna trecută, în Sala de Expoziţie a Institutului Cultural Român de la Beijing, după care a fost proiectat documentarul AGERPRES „Marea Unire – România, la 100 de ani”, în Sala de Bibliotecă a Institutului, care a devenit neîncăpătoare de zecile de participanţi interesaţi de România.
Printre cei care au participat la eveniment s-au aflat Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing, Antonina Dragne – Ciuceanu, referent principal relaţii ICR Beijing, Marilena Stănescu, jurnalist AGERPRES, unul dintre realizatorii filmului documentar, Zhang Wenxiang, cunoscut caligraf şi pictor chinez, Florin Chen, om de afaceri, care a trăit în România câţiva ani. De asemenea, au fost prezenţi la manifestare şi Wang Tieshan, preşedintele Asociaţiei de Prietenie China-România, şi Dong Yuan, autorul ultimei ediţii a dicţionarului chinez-român.
Expoziţia de fotografie „România: Evoluţie” cuprinde 40 de fotografii din arhiva istorică a Agenţiei AGERPRES, cele mai bune imagini realizate în ultimii ani de către fotoreporterii instituţiei, dar şi imagini din arhiva Agenţiei de presă Associated Press, care înfăţişează personalităţile româneşti. Fotografiile din arhiva AGERPRES reflectă viaţa cultural-artistică, economică, politică şi sportivă a ţării, dar şi marile transformări şi evenimente ce au avut loc de-a lungul timpului.
Expoziţia va fi reluată în toamnă, în Beijing, Hangzhou şi alte localităţi din China.
Filmul documentar „Marea Unire – România, la 100 de ani” reprezintă o radiografie a unor evenimente care au existat în trecutul ţării noastre.
Manifestarea a fost organizată de ICR Beijing în parteneriat cu AGERPRES cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail