În partea introductivă a acestui material, apărută într-un număr anterior al ziarului Mesagerul de Covasna, au fost prezentate câteva informații utile referitoare la funcționarea creierului uman. După cum afirmam în încheiere, în materialul informativ de față vom supune atenției cititorului, în traducere din daneză, prin intermediul limbii Esperanto, un articol apărut în revista Kosmos, nr. 4/1998, editată de Institutul Martinus din Copenhaga, în care scriitorul și filozoful danez Martinus își expune teoria despre legătura dintre spirit și electricitate.
Chiar dacă materialul care urmează probabil că nu va fi pe placul sau pe gustul tuturor, lectura în sine poate fi atractivă și va duce la un exercițiu de gândire necesar și benefic, căci „cu fiecare lucru nou învățat, creierul nostru se restructurează”, deci pentru a evolua spre nivele mai înalte, el are nevoie de multă practică sau antrenament.
Și pentru a fi mai aproape de textul articolului „Spirit și electricitate” de Martinus, și de sensul cuvintelor în viziunea autorului, am considerat necesar să păstrăm sensul folosit de autor: „spirit”, și nu cel de „duh”, care apare în citatele biblice la care face trimitere textul, deoarece Martinus se axează în analizele sale cosmologice mai mult pe aspectul filozofic decât pe cel religios. Traducere:
„Spiritul lui Dumnezeu deasupra apelor”
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Din Biblie noi cunoaștem exprimarea: „Spiritul lui Dumnezeu se mișca deasupra apelor” (Gen.1.2). Noi cunoaștem și spusele lui Hristos, când în noapte vorbește cu Nicodim zicând: „Dacă nu se naște cineva din apă și din spirit, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5). Noi cunoaștem și povestea despre „Sfântul Spirit” care a ajuns la apostoli. Și Hristos le-a vorbit despre „Paracletul, spiritul sfânt” sau „Spiritul adevărului”, care vă va anunța lucrurile viitoare și vă va călăuzi în tot adevărul (Ioan 15.13). Ce înseamnă faptul că „Spiritul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor” (Gen.1.2), și ce înseamnă exprimarea „a se naște din apă și spirit”? Apa și spiritul exprimă două realități eterne, fără de care pământul și întreaga viață de pe el nicidecum n-ar fi posibile. Noi cunoaștem aceste două realități după alte exprimări. „Apa”, în povestea biblică, este o exprimare simbolică despre ceea ce noi numim substanță sau materie. Era necesar ceva din care Dumnezeu să poată crea pământul. Fără materie sau substanță n-ar putea exista niciun fel de creare. Ceva nu se poate naște din nimic, la fel cum ceva nu poate deveni nimic. „Spiritul” înseamnă conștiință, care este acea regiune mentală din jurul eului, care cauzează apariția acestuia ca ființă vie. Conștiința reprezintă capacitățile și dispozițiile ființei vii, prin intermediul cărora se activează aviditatea, voința, gândurile acesteia.
Aparat organic cosmic
Cu ajutorul conștiinței noastre noi trăim bucurii și tristeți, plăcutul și neplăcutul, cu alte cuvinte ceea ce noi numim soarta noastră. De asemenea, prin intermediul conștiinței noastre noi dirijăm mișcările organismului nostru fizic și acele acțiuni care se manifestă prin intermediul ei. Noi avem capacități și talente, putem face să evolueze capacități noi, iar alte capacități se află în degenerare. Toate sunt în legătură cu trăirea vieții și, cu acele schimbări, în dorințele și aviditățile noastre pe care ea le atrage după sine. Această întreagă transformare a vieții este un lanț de cauze și efecte, care creează noi cauze, și care de asemenea creează noi efecte etc. Bineînțeles că acest lucru nu se întâmplă haotic sau cu ajutorul unui „nimic”, ci se creează prin intermediul unei aparaturi organice speciale, cosmică, pe care noi o numim „supraconștiința” ființei vii. Pe baza acestei supraconștiințe, ființa își păstrează „subconștiința” sa, care este alcătuită din două realități: „Conștiința diurnă și conștiința nocturnă”, și pe baza supraconștiinței ea, de asemenea, își creează corpul său fizic. Deci supraconștiința este baza pentru structura vieții eterne a ființei vii. În această regiune se află talentele și dispozițiile ființei, și ele sunt concentrate în nuclee talentice care supraviețuiesc morții corpului fizic, și ele există în spatele trăirii vieții acestuia și a trăirii de după moarte. De la supraconștiință radiază și acele forțe care într-o încarnare nouă construiesc fetusul în pântecele mamei și după naștere lucrează mai departe pentru creșterea și dezvoltarea corpului.
Materie și mișcare – particule și spațiu gol
Corpul nostru fizic este alcătuit din materii sau substanțe, care sunt supuse unor procese de transformare începând de la o stare fetală până când el eventual va fi un corp al unui bărbat bătrân sau al unei femei bătrâne. Noi auzim de la știința fizică că acel corp fizic este alcătuit în principal din apă, iar în limba simbolică religioasă exprimarea „apă” este de fapt un simbol despre materie. Dar acea „apă”, acel corp material sau fizic se transformă, și aceasta înseamnă că el se mișcă. Cu alte cuvinte, o transformare este o formă de mișcare. Și substanța sau materia de orice fel este o exprimare a unei mișcări. Chiar și substanțele foarte solide sunt alcătuite din particule care se mișcă într-un spațiu gol de multe ori mai mare decât particulele. Același principiu noi îl întâlnim indiferent dacă noi studiem spațiul ceresc cu aștri, sorii și galaxiile lui, sau dacă noi studiem materia cu celulele, moleculele și atomii ei. Dacă noi studiem organismele ființelor vii, observăm că și ele reprezintă multe forme de mișcare atât în structura organică internă a lor, cât și în spațiul exterior. Dar ce este ceea ce creează mișcarea în substanța de orice fel? Și ce creează mișcările în spațiul universal?
Un ceva, care nu este materie
Este imposibil pentru substanța însăși să se miște singură. Acea mișcare în care se află substanța de orice fel se realizează de un ceva complet altfel decât substanța însăși. Acest lucru se dovedește un fapt, prin aceea că substanța se construiește după un plan. Ea este influențată în așa fel, încât realizează procese logice. Organismele ființelor vii, care sunt cele mai înalte și cele mai perfecte combinații materiale ale vieții, sunt fără îndoială construite ca instrumente geniale pentru folosință în procesele de creație. Oare nu este un adevăr, că în cazuri speciale substanța este formată ca perceptori pentru văz, auz, miros, gust și simț? De ce materia este formată ca mâini și picioare, care de asemenea sunt instrumente geniale, și ca inimă, plămâni, rinichi, schelet și mușchi? Oare acest lucru nu se întâmplă tocmai pentru a îndeplini anumite scopuri? Dacă ar exista numai materia, ea n-ar putea fi formată astfel după un scop. În mod necesar există „ceva”, ale cărui intenție și scop se îndeplinesc prin intermediul acelei transformări. Acel „ceva” nu poate fi organismul însuși, care fără îndoială este numai un instrument direcționat. Acel „ceva” este originea organismului, și acel organism nu este materie, și deci el nu este accesibil pentru o percepere directă. El este invizibil, dar prin influența lui asupra materiei și crearea lui în aceea, prezența lui este constatabilă.
Nemișcare, forță și mișcare
Fără existența acelui „ceva” în niciun fel n-ar putea exista mișcare în materie. Și marile mișcări în lumea stelară a universului ca și mișcările invizibile din microcosmos sau lumea materială ar fi imposibile. Acel „ceva” are o însușire, datorită căreia el este o ființă vie, și anume spiritul sau conștiința. Tocmai pe acea ființă vie noi o numim Dumnezeu, și tocmai în acea ființă vie noi „trăim, ne mișcăm și existăm” (Faptele 17.28), precum se spune în Biblie. În acea carte se spune despre om că el este „creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Gen. 1.26.27). Dar oare nu și noi suntem un „ceva” viu, care ne trăim viața și ne facem cunoscuți cu ajutorul „apelor” sau materiei în așa fel, încât ea este combinată în formă de organe și aparate de simț care împreună alcătuiesc organismul? Noi cunoaștem acel ceva după noțiunea „eu”. Absolut fiecare om este o ființă vie datorită eului său, a supraconștiinței sale, a subconștiinței și a organelor de manifestare ale conștiinței. Dar fără o supraconștiință noi n-am avea nici subconștiință, conștiință diurnă și nocturnă sau corp fizic. Eul ar exista, dar el ar putea fi numai „ceva, care este”, fără creare și trăire a vieții. El ar fi doar nemișcare sau neînsuflețire. Precum a spus Hristos, eul trebuie „să se nască din apă și spirit” (Ioan, 3.5), el trebuie să se trăiască pe sine însuși în raport cu mișcarea. Și nu este suficientă „apa”, substanța sau materia. Spiritul sau forța formatoare este necesară pentru a pune în mișcare materia.
Principiul foamei și saturației
Spiritul este acea forță care în toate situațiile pune în mișcare materia și în microcosmos, și în mezocosmos, și în macrocosmos. Acea forță este vizibilă sau accesibilă pentru percepție numai prin intermediul acelor reacții sau mișcări pe care ea le creează în materie. Toate formele de combinații materiale, indiferent dacă ele sunt fizice sau psihice, au luat ființă datorită spiritului. Deoarece un spirit este o forță conștientă, el apare ca voință, și în spatele a ceea ce noi numim voință există aviditate, foame. Foamea spirituală se poate schimba în saturație numai prin intermediul unei mulțumiri. Dar cum se naște o astfel de aviditate sau foame?
În univers există un principiu etern, datorită căruia se păstrează tot ce este viu. Eu l-am numit pe acesta principiul foamei și saturației. Manifestările acestui principiu nu sunt limitate doar la relația ființei vii cu hrana fizică. Transformarea, mișcarea și evoluția întregului univers sunt bazate pe acest principiu. Ciclurile spirale cosmice sunt manifestări ale principiului foamei și saturației.
Într-un astfel de ciclu omenirea pământeană a început să viseze la pace, la o viață umană perfectă și soartă mai luminoasă și fericită. Puțin câte puțin este posibil a mulțumi acel vis, nu prin miracole sau una ori altă decizie dictatorială, ci prin faptul că din ce în ce mai mulți oameni învață treptat să creeze acei factori de forță spirituală și combinații de materii psihice și fizice, ale căror efecte reprezintă pacea. Aceasta durează timpul necesar, iar după aceea oamenii într-un timp încă și mai lung, desigur, în timp de epoci uriașe, vor trăi în lumină ca și cocreatori în univers, și aceasta înseamnă ca organe în conștiința de prim-rang a lui Dumnezeu, prin intermediul cărora se activează sfântul spirit sau cea mai înaltă capacitate de creație.
Ciclurile eterne ale ființelor vii prin conștiința de rangul al doilea și de rangul întâi a lui Dumnezeu
Deoarece toate ființele vii sunt eterne, și pentru că principiul foamei și saturației este un principiu etern al mișcării și evoluției în univers, deci cândva ființele se vor sătura de starea de lumină și vor visa la contrariul ei, care atunci va însemna lumină pentru ei. Aceasta înseamnă că atunci din regnul beatitudinii al spiralei evolutive actuale noi vom începe să emitem astfel de forțe ale conștiinței, ale căror efecte vor forma „regnul mineral” în spirale evolutive mai înalte, care reprezintă începutul unei noi „înfășurări în materie”. Pentru oamenii actuali, care încep să se sature de toate formele de manifestări întunecate, este greu de înțeles că odată ei au visat la fel de puternic la astfel de forme de trăire a vieții și de manifestare, tot așa cum acum ei visează să se îndepărteze de ele, și că odată în viitor ei vor visa iar la ceva nou asemănător, cu toate că acest lucru se va întâmpla după un timp atât de lung, încât ei nu-și vor putea imagina aceasta după măsurile de timp. Bineînțeles, nimeni nu va visa la suferințe. Dar după practicarea iubirii față de aproapele, dăruirii și altruismului în timpul unor epoci de neimaginat, din nou se va visa la putere, la evidențierea de sine și egoism. Și cum va semăna cineva, așa va și culege. Aceasta înseamnă a trăi experiența efectelor practicării puterii sale, și prin aceasta va veni transformarea și înnoirea conștiinței. Viața este un proces etern de înnoire al lui Dumnezeu și al fiilor divini sau ființelor vii. Dar există acea diferență, că Dumnezeu se află total etern la apogeu în conștiința sa de prim-rang. Și acele ființe care în spiralele evolutive trec prin cele mai înalte lumi sunt instrumentele creației și trăirii lui Dumnezeu, în timp ce acele ființe care reprezintă stadiile de plante, animale și oameni în spirale alcătuiesc conștiința de rangul al doilea a lui Dumnezeu. Înnoirea conștiinței acelor ființe și a lui Dumnezeu are loc în același timp, și în același timp acele miriade de ființe vii alcătuiesc substanțe și universuri unele pentru altele.
Aviditatea primordială și actul de voință
Aviditatea ființelor deci se realizează de către un principiu etern, datorită căruia ele aspiră către sfere și stări noi, care niciodată nu vor deveni o repetare detaliată, cu toate că, conform legității, ele se repetă. Eu am numit acest principiu „aviditate primordială”, dar el nu este același lucru cu voința. Aviditatea primordială este eterna aviditate a vieții sau dorința de reînnoire a vieții, și prin sine însăși ea garantează că ceea ce noi numim „moarte” este numai o iluzie. Acea aviditate își are baza în supraconștiința individului. Acolo se află și nucleele talentelor individului, și ele sunt concentrate în „centri spirali”, aceștia fiind centri creatori constanți pentru corpurile subconștiinței: corpurile instinctului, greutății, sentimentului, inteligenței, intuiției și memoriei. Aceste corpuri formează subconștiința individului, și prin intermediul lor el poate percepe, trăi și dezvolta capacitatea sa creativă.
Orice manifestare sau creare, deci și mișcările în materie, ia naștere pe baza unor impulsuri în supraconștiința ființei. Aviditatea primordială și energia maternă transferă impulsurile către forțele directoare de voință din centri spirali , iar aceasta înseamnă că aviditatea primordială și voința vieții se transformă în ceea ce pe treapta sa de evoluție actuală ființa are capacitatea de a voi și a putea. Prin intermediul unui impuls de la centri spirali și ai nucleelor talentelor legate de acea parte a subconștiinței care se numește conștiința diurnă ființa devine conștientă de acel impuls în formă de dorință, care acum trebuie să se transforme într-un act de voință. Numai aici noi am ajuns la acea parte a procesului, pe care știința fizică poate începe să-l controleze, și anume că iau ființă impulsuri electrice în creier. Dar ce este electricitatea?
Folosirea electricității
În acest secol știința fizică și tehnica au progresat extrem de mult în comparație cu ceea ce se putea face în aceste domenii în secolele anterioare din epoca noastră culturală. În mare parte această evoluție uriașă este cauzată de faptul că oamenii au descoperit și au devenit capabili să folosească electricitatea. Omul modern foarte simplu apasă pe butoane și atunci apare lumina, sau el pornește motorul unui instrument ori deschide radioul sau televizorul. El probabil își gătește mâncarea cu ajutorul electricității, și cu tramvaiul sau trenul electric merge la serviciu, unde folosește electricitatea în multe feluri în munca sa cu mașinile, care variază de la aparatele ușor de folosit până la dinamurile și mașinile electrice uriașe.
Acest lucru a devenit atât de zilnic și obișnuit, încât acolo nu se vede ceva miraculos, sau – dacă cineva nu este specialist – nu se gândește la ceea ce se întâmplă de fapt. Și omul nu se gândește deloc că, pentru a folosi acele aparate și mașini pentru a face tot ce vrea și gândește, este nevoie de procese electrice în propriul lui organism. Toate mișcările cauzează tensiuni, care se activează, și noi tensiuni, care se nasc. Procesele electrice și chimice se influențează unul pe celălalt în organismul nostru și în sistemul nostru nervos, care constituie un aparat foarte delicat construit. Dar ființa vie nu este doar un aparat electrochimic, așa cum unii cercetători cu atitudini materialiste îi fac pe mulți să creadă. Ea este o ființă spirituală vie care folosește aparatul menționat atât timp cât el este folosibil. Și cu toate că omul moare, după cum se spune, totuși nu este ființa vie cea care moare. Dar este aparatul ei organic, care s-a conectat greșit. Așa cum electricitatea există în continuare, cu toate că lampa sau mașina s-a defectat, tot așa există după moartea corpului și acea ființă care a însuflețit acel corp prin intermediul forțelor și tensiunilor electrice ale spiritului său.
(Traducere din versiunea în Esperanto și comentariu introductiv: Mihai Trifoi)
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail