În data de 9 octombrie 2017 va fi dată în folosință stația de colectare selectivă a deșeurilor, dintre localitățile Moacșa și Leț.
După doi ani de la finalizarea lucrărilor la stația de colectare selectivă a deșeurilor, din județul Covasna, proiectul în valoare de 30 de milioane de euro, inițiat de către Consiliul Județean Covasna, a ajuns la final. Firma care va gestiona depozitul, Eco Bihor, urmează să primească autorizația de mediu, cel târziu în data de 6 octombrie, iar luni, 9 octombrie 2017, stația își va începe oficial activitatea.
De colectarea și transportul deșeurilor se vor ocupa în continuare Tega S.A., care a încheiat deja contractul de colaborare cu Eco Bihor, S.C. Gosp-Com S.R.L., din Târgu Secuiesc și S.C. Salubritate IBSV S.R.L., din Întorsura Buzăului. Se preconizează ca începând cu luna noiembrie să fie aduse anumite modificări în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor de pe raza județului.
Directorul Tega S.A., Mathe Laszlo, a menționat că în ceea ce privește costurile de transport a deșeurilor, acestea vor fi mai reduse, însă depozitarea materialelor colectate va fi mai scumpă, absolut toate deșeurile colectate pe raza județului urmând a fi depozitate numai în depozitul de la Leț.
În fiecare an, populația județului Covasna produce aproximativ 195.000 de tone de deșeuri, fiind imperios necesară implementarea unui sistem integrat de management al deșeurilor. Astfel, a fost alocată suma necesară, 70% din proiect fiind finanțat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, iar diferența, prin fonduri locale și guvernamentale.
„În Covasna, spațiile neconforme din mediul rural, în total 45 de locații, însemnând 34 de hectare teren, au fost închise și ecologizate până în 16 iulie 2009 prin procedură simplificată, din surse proprii ale primăriilor deținătoare. (…) Tot la 16 iulie 2009 au fost sistate activitățile de depozitare a deșeurilor pe depozitele urbane din orașele Întorsura Buzăului, Covasna și Baraolt. În perioada 2013-2014 s-a finalizat închiderea depozitelor cu deșeuri neconforme din orașele Covasna și Întorsura Buzăului, închiderea s-a realizat în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor” din județul Covasna. Depozitul neconform din Baraolt a fost închis și ecologizat în 2011 din surse proprii ale primăriei Baraolt, deoarece ei nu au fost incluși în acest proiect. Depozitele clasa <<Neconform>> din Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe au avut ca termen de sistare și încetare depozitare 16 iulie 2017. Însă, prin proiect, cele două depozite au fost închise înainte de termenul prevăzut. Depozitul de deșeuri din Târgu Secuiesc a fost închis și ecologizat in 2015, iar în 2016 a fost finalizată și închiderea ultimului depozit neconform, cel din municipiul Sfântu Gheorghe. În prezent deșeurile municipale sunt depozitate în depozit <<Conform>> la Brașov.” a declarat Gheorghe Neagu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Covasna.
Oana-Mihaela Bărzic
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail