Mai multe persoane din județul Covasna au anunțat participarea la Marșul Centenarului ce va avea loc duminică, 25 martie, la Chişinău. La Sfântu Gheorghe, detaliile deplasării au fost puse la punct de Cosmin Iosub, un tânăr covăsnean, promotor al unirii României cu Basarabia.
„Marșul pentru Centenar” sau „Marea Adunare Centenară” se va desfășura, 25 martie (a.c.) România, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, începând cu ora 12.00, în organizarea Alianţei pentru Centenar, structură care înglobează asociaţiile unioniste de pe cele două maluri ale Prutului şi din diaspora.
Evenimentul are loc în contextul în care la data de 27 martie se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
De plecarea din Sfântu Gheorghe se ocupă Cosmin Iosub, un tânăr din Sfântu Gheorghe, în care bate o mare inimă roșu-galbenă-albastră. El a început promovarea evenimentului, cu timp în urmă, în mediul online.
„Cred că am nevoie de ajutor. Am o datorie, iar moartea cred că îmi este cămătar!
Am întâlnit tot felul de oameni în 18 ani de viață, unii mai buni, alții mai răi, unii cu interese, alții cu vise. În copilărie visam și-mi doream lucruri materiale, cel mai ușor mod de a mă face fericit era să primesc ceva material. În timp, satisfacția a scăzut, bucuria mea nu mai poate fi cumpărată nici cu o valiză de bani, dar cu toate acestea lucrurile materiale îmi sunt necesare pentru a mă dezvolta, am început să le privesc ca pe o șansă spre punctul final. M-am gândit mereu că vreau să-mi cumpăr lucruri scumpe, și am început să lucrez pentru asta, să strâng bani până obțin ceea ce-mi doresc, dar bucuria nu mai era ca în copilărie. Atunci mi-am dat seama că mă voi dezvolta și cu siguranță îmi voi permite să fac tot ceea ce îmi doresc și să duc un trai decent, dar ceva va lipsi mereu. Fiecare generație a lăsat ceva în urma sa, eu ce voi lăsa? O casă? O mașină, niște bani? Mi-am dat seama că nu e suficient, că trebuie să las ceva mai mult. De aici a început toată călătoria mea spre a găsi un scop și un cămătar care să mă împrumute. M-am împrumutat de la cămătarul suprem care-mi arată ceasul periodic, doar el îmi explică că timpul trece mai repede față de atunci când eram mic și fericit pentru niște nimicuri. Așa a început și lupta mea cu propria persoană, e cel mai mare război în care pot fi implicat. Chiar dacă realizez că am cămătarul în față, tot nu pot uneori să mă axez pe scopul pentru care am semnat „contractul”. De aproape 5 ani, mă contactează în fiecare moment de liniște și-mi spune că risc să rup lanțul generațiilor, să las în urmă doar materialul, dar nu și fapta. Când am ajuns într-un impas psihologic, mi-am oferit un ideal, și am spus că viața mea se va dedica acestuia, de a repara ceea ce au creat strămoșii și au ucis cei ce au lăsat în urmă materialul. Acum 100 de ani, s-a trăit pentru libertate și pentru un ideal, au luptat până când au stat toți la masă. Au creat o Românie frumoasă pe care mai apoi, goana după material a distrus-o. Din păcate, în prezent, trebuia să curgă <<lapte și miere>> pe Prut, dar curge durerea, curg lacrimile celor ce au luptat pentru înfăptuirea Unirii de la 1918. Lipsa de interes în rândul populației e mare, nimeni nu realizează ce pierdem. E ca și cum azi e ziua ta, dar plângi că sora ta e plecată departe pentru bani. Asta e țara noastră, sora ei e plecată, dar noi nu plângem după ea, noi plângem că nu avem bani de tort să petrecem. Pactul pe care l-am încheiat cu cămătarul se leagă de acest subiect, că nu voi lupta pentru tort, ci pentru a-mi aduce acasă sora, de a face dreptate pentru cel ce plângea la Prut. Și petrecerea a început, peste 100 de localități au votat să vină acasă, dar noi ne uităm la ei. Peste 100 de localități din Basarabia au votat să se unească cu România. Trebuie să întâmpinăm cu interes maxim acest gest. Am ales să trăiesc pentru un scop și am promis cămătarului suprem că dacă nu-l voi împlini, îi ofer dreptul de a mă priva de suflare, de viață. Pe 25 martie merg la Chișinău să sărbătoresc, să-mi îmbrățișez frații și să le spun că suntem aproape, că putem încheia contractul meu cu cămătarul. (…) Unde-s mulți puterea crește, cine vine cu mine? Vreau să închei contractul cu cămătarul, să facem dreptate istoriei, să ne aducem sora Basarabia acasă. Vreau ca generația mea să lase în urmă cel mai important punct. De infrastructură se vor ocupa alții. (…)” – transmitea, Cosmin pe pagina sa de socializare, la începutul acestei luni.
Plecarea spre Chișinău se va face cu un microbuz, pornind din Sfântu Gheorghe, duminică, la ora 2.00 dimineața.
„Ne vom deplasa cu un microbuz, cu un număr total de 18 persoane, plecarea făcându-se duminică dimineața. Desigur, din județul Covasna vor veni mai multe persoane și cu mașini personale.”- ne-a declarat, ieri, Cosmin.
Până ieri la orele prânzului, mai erau disponibile patru locuri, cei interesați să le ocupe fiind invitați să îl contacteze, în acest sens, pe Cosmin, prin intermediul rețelei de socializare Facebook.
Potrivit acestuia, organizarea acestei deplasări nu a fost chiar ușoară.
„Mai greu este să găsești oameni ce doresc să vină. Puțini realizează importanța evenimentului. Eu mă duc la Marea Adunare Centenară încărcat de emoții! Va fi prima dată când ajung la Chișinău după atâtea încercări care au eșuat. Este un eveniment unic în viața fiecăruia dintre noi. Vorbim, totuși, de 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.”- a spus, ieri, Cosmin Iosub.
Tânărul s-a implicat, de-a lungul timpului, și în alte acțiuni dedicate fraților de peste Prut, printre acestea numărându-se campanii de colectare de carte românească.
„Voievozii Munților” din Vâlcele, răspund „Prezent” la Marea Adunare Centenară
Printre participanții la Marea Adunare Centenare de la Chișinău se vor număra și membri ai Corului „Voievozii Munților” din Vâlcele, aceștia pornind chiar de astăzi, spre destinație.
„Vom participa cu o parte din membri corului – cinci membri și cu părintele Antonie Tămaș, pe data de 25 martie, la Marea Adunare Centenară. Dorim să fim alături de cei de acolo la eveniment și ne dorim să și cântăm ceva!” – ne-a spus ieri Nicolaie Cucu, viceprimar al comunei Vâlcele și membru al Corului „Voievozii Munților”.
Potrivit acestuia, ceilalți membri ai corului vor participa la festivalul de cântări religioase de la Viștea de Sus, coordonați de părintele Ioan Tămaș Delavâlcele.
Cincizeci de persoane din Întorsura Buzăului vor vizita Republica Moldova, în perioada 24-27 martie a.c., cu ocazia sărbătoririi Centenarului unirii Basarabiei cu România.
La 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Consiliul Local din Întorsura Buzăului organizează o excursie în Republica Moldova, la care vor participa 40 de elevi de școală gimnazială și liceu din oraș, precum și 10 reprezentanți ai autorităților locale.
„Excursia începe în data de 24 martie și se va finaliza în data de 27 martie. Este organizată de Casa de Cultură Întorsura Buzăului, sprijinită de Primăria Întorsura Buzăului. La data de 27 martie se împlinesc 100 de ani din momentul în care Sfatul Țării din Republica Independentă Moldova a hotărât unirea cu România. Proiectul se numește <<Sărbătorim în locurile în care s-a hotărât Unirea>>, pentru că vom fi în aceste momente în locurile în care s-a sărbătorit Unirea: în 27 martie – la Chișinău, în 28 noiembrie – la Cernăuți, iar la 1 decembrie – la Alba Iulia.” – a declarat primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail