Nivelul moral al oamenilor se măsoară prin faptele, vorbele și gândurile lor. Cei mai conștienți se întreabă adesea cum este bine să trăiești cu semenii într-o lume a contrariilor, într-o lume răvășită de întâmplări și senzații greu de înțeles. Ne-a fost dat să auzim și în ultimele zile despre atrocități inimaginabile, precum că soția și-a ucis și tranșat soțul, apoi l-a îngropat în curtea case ori că un tânăr și-a ucis iubita și a îngropat-o în pădure, și altele de genul acesta, încât sufletul se înfioară. Și dacă ar fi numai atât, dar Răul a pus stăpânire pe tot globul și se manifestă în forme și chipuri de o extrem de mare diversitate.
În aceste condiții este bine să revenim la sfaturile înțelepte ale unora dintre marii gânditori ai lumii, căci odată cu nașterea lui Iisus Hristos, vechea epocă a lui Moise, care cerea „dinte pentru dinte și ochi pentru ochi”, s-a încheiat și lumea a trecut la un nivel superior de spiritualitate și civilizație, bazat pe prima poruncă biblică a creștinismului: „Să iubești pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele tău ca și pe tine însuți”. Aceasta înseamnă un îndemn la iubire, la renunțarea la răzbunare, la pace și înțelegere între toți, la respect față de toate ființele vii. Dar câți respectă această lege?! Sunt mai mulți răzvrătiții decât cei care i se supun, și tocmai de aceea se întâmplă tot ce ne cutremură și ne zădărnicește gândurile și faptele cele bune.
Din nefericire, sunt printre noi destui semeni cu mintea tulbure, despre care un fost arhiepiscop al Constantinopolului (397) – Ioan Gură de Aur (347-407) – alungat din oraș de împărăteasa Eudoxia tocmai pentru că „propovăduia împotriva desfrâului și a luxului”, spunea că „Nimic nu tulbură mai tare curățenia minții, și frumusețea, și înțelepciunea, ca mânia lipsită de temei, împrăștiată în tot locul cu răcnete înfricoșătoare”, și deci, chiar trăind în zilele noastre, bombardați zilnic de știri cutremurătoare despre faptele abominabile ale unor semeni de-ai noștri, nu putem spune că acest gânditor dintr-o epocă îndepărtată n-a avut dreptate, atât timp cât spusele lui sunt valabile și azi, deși după aproape două mii de ani omul ar fi trebuit să aibă un grad de moralitate și civilizație mult mai înalt.
Un alt cugetător, Vasile cel Mare (330-379) – părinte și preceptor al Bisericii Orientale -, referindu-se la faptele bune, spunea: „Fapta bună nu piere niciodată definitiv. Acela care seamănă amabilitate, culege prietenie; acela care sădește bunătate, culege rodul dragostei; bucuria care se revarsă dintr-un suflet nobil nu a fost niciodată neroditoare, iar recunoștința aduce de obicei răsplata”.
Trecând peste veacuri, ajungem la un alt gânditor renumit, Martin Luther (1483-1546) – „teolog și preot, primul reformator protestant, întemeietorul protestantismului german” – spunea despre slujirea dumnezeiască și despre diferența dintre oameni și animale următoarele: „Așa cum lucrarea și cinstea slujirii dumnezeiești constă din a face din păcătoși sfinți adevărați, din afurisiți, fericiți, din slugile diavolului, copii ai lui Dumnezeu, la fel, lucrarea și cinstea puterii laice constă în a face oameni din animalele sălbatice și a-i feri de sălbăticie. Ea apără fiecăruia trupul și nu permite nimănui să-i aducă vreo stricăciune; ea apără fiecăruia viața, ca nimeni să nu i-o poată lua și necinsti; ea apără fiecăruia copilul, astfel ca nimeni să nu i-l poată lua și duce cu sine; ea apără fiecăruia casa și curtea, pentru ca nimeni să nu poată pătrunde acolo și să facă vreo stricăciune; ea apără fiecăruia pământul său, vitele, proprietățile de orice fel, pentru ca nimeni să nu i le poată fura sau aduce stricăciuni. În aceasta stă diferența între oameni și animale” (sursa: Enciclopedia Înțelepciunii”).
Mai aproape de zilele noastre, scriitorul filozof danez Martinus Thomsen (1890-1981), preocupat de legile cosmice și de cele ale existenței ființei vii, într-un articol publicat în revista „Kosmos” în anul 1933 îi sfătuiește pe oameni că pentru a avea o atitudine de viață ideală și în acord cu iubirea față de aproapele ei ar trebui să respecte anumite reguli de comportament: „Alungă noțiunea „dușmani” din conștiința ta. Niciodată nu răspunde mâniei, calomniei ori altor forme de neplăceri îndreptate spre tine. Nu spune niciodată ceva rău despre cineva sau ceva. Fii absolut adevărat sau sincer în toate relațiile vieții. Fii absolut neinfluențabil de lingușire, laudă sau reproș. Nu fi părtaș niciodată la ucidere, rănire ori vătămare corporală. Nu părăsi niciodată gândul despre cum ai putea absolut cel mai bine să fii folositor ființelor înconjurătoare… Atunci tu vei practica cea mai înaltă formă de yoga sau cea mai înaltă pregătire în acea parte a evoluției care se află în regiunea voinței tale și în legătură cu cealaltă parte a prelucrării naturii tale făcută de către viață, acest lucru în cele din urmă te va conduce la genialitatea morală, te va transforma într-o ființă perfectă sau „om divin”..
Acum va spune cititorul că este imposibil sau foarte greu, într-o lume atât de contradictorie și imprevizibilă, să trăiești conform acestor idealuri. Dar, am zice noi, nu este deloc imposibil să încerci să urmezi această cale, să renunți treptat la acea parte din tine care ține de „starea animalică”, de instinctele primare, și să tinzi mereu spre starea de umanitate, spre ceea ce te face om adevărat creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail