Lucrările de modernizare a municipiului Sfântu Gheorghe se desfăşoară concomitent, în mai multe zone, lucru pe care îl vedem şi îl simţim toţi cei care ajungem în locurile în care muncitorii lucrează de zor.
Referindu-se la stadiul acestor lucrări, primarul Antal Arpad a precizat: „Am asfaltat strada Zold Peter, am pus praful de asfalt pe strada Voican, pe Aleea Muzelor am făcut parcarea şi, în linii mari, am asfaltat şi acolo. Avem lucrări în curs pe strada Umbrei şi pe Crizantemei, pe strada Pescarilor lucrările înaintează destul de bine, şi-am început lucrările şi pe strada Brazilor”.
Şi pentru că în Sfântu Gheorghe se fac şi alte lucrări în afara celor de asfaltare, respectiv lucrări de reabilitarea termică a blocurilor, Antal Arpad a precizat că, pe strada „Daliei” sunt aproape de finalizare faţadele a trei din cele patru scări care sunt incluse în acest program. Iar adevărul este că, acestea arată ca noi şi dau o altă faţă, frumoasă, oraşului nostru!
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail