Preșcolari și elevi din municipiul Sfântu Gheorghe vor susține în Sala de festivități a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, marți, 28 noiembrie 2017, de la ora 16.00, un program artistic, în cadrul Proiectului „Iubeşte-ţi patria, copile!”, dedicat Zilei Naționale a României.
Aflat la a patra ediție, Proiectul „Iubește-ți patria, copile” este derulat de Asociaţia Pedagogilor Români din judeţul Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Covasna, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Sfântu Gheorghe.
Prin acest proiect se urmărește cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale, dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic, dar și exprimarea prin comportament a mândriei identitǎţii naţionale. Principalele obiectivele sunt: păstrarea și promovarea valorilor culturale naționale, educarea sentimentului de dragoste faţă de artă şi patrie, încurajarea creaţiei artistice în rândul școlarilor și preșcolarilor.
În afară de programul artistic care urmează a fi susținut, proiectul mai cuprinde și un concurs de desene și altul de eseuri, cu tema „1 Decembrie – importanţă şi semnificaţii”.
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail