Taragotistul Dumitru Fărcaş a murit în noaptea de luni spre marţi într-un spital din Cluj-Napoca, unde se afla internat pentru o intervenţie.
Potrivit lui Flavius Milăşan, directorul Casei de Cultură a Studenţilor, unde Dumitru Fărcaş era consultant artistic, acesta a murit în urma unui infarct.
Dumitru Fărcaş împlinise în luna mai 80 de ani.
Detaliile înmormântării vor fi stabilite de familie şi vor fi comunicate ulterior.
Dumitru Fărcaş s-a născut la 12 mai 1938 în satul Groşii Băii Mari, judeţul Maramureş. S-a înscris la liceul de muzică în 1956, iar din 1962 până în 1967 a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare, clasa de oboi. După absolvirea academiei, a învăţat autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului, preciza Ministerul Culturii în luna mai, cu ocazia unui spectacol aniversar dedicat artistului, organizat la Cluj-Napoca.
Fărcaş şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist în Ansamblul „Maramureşul” din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.
A fost distins cu numeroase premii internaţionale, printre care Premiul I şi titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki (1962); Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris (1972); laureat al Premiului Ethnos (1991); laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival” de la Washington (1999); Premiul I la Festivalul Internaţional de la Bruxelles (1999); Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică şi Dans „Cele cinci Lyre” de la Budapesta (2000).
A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.
Preşedintele Ion Iliescu i-a conferit, la 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”. Tot preşedintele Ion Iliescu i-a conferit, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.
La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
La 23 noiembrie 2013, a devenit cetăţean de onoare al judeţului Cluj – „Clujean de Onoare”, în cadrul unei ceremonii organizate la finalul primei ediţii a Festivalului-concurs Dumitru Fărcaş „Taragotul de Aur”.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit, la 12 mai 2018, maestrului Dumitru Fărcaş, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii.
***
Ioan-Aurel Pop: Dumitru Fărcaş a dus mesajul folclorului românesc peste tot şi a format generaţii de muzicieni
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, marţi, că regretatul Dumitru Fărcaş a dus mesajul folclorului românesc peste tot, cu foarte multă decenţă, şi a format generaţii de muzicieni care îi vor continua demersul.
„El a dus mesajul folclorului românesc peste tot, cu foarte multă decenţă, cu foarte multă cumpănire. N-a exagerat niciodată, dar se vedea atunci când punea mâna şi sufletul pe taragot că ştie despre ce-i vorba. Era dintre acei artişti născuţi, iar nu făcuţi, fapt pentru care o ţară întreagă şi nu numai ţara noastră, ci şi străinii l-au apreciat, l-au preţuit, l-au respectat. A avut loc o ceremonie, în acest an, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani şi toată cetatea Clujului academic, universitar, Maramureşul, de unde provenea prin naştere, toţi s-au reunit acolo să-l cinstească. Prin urmare, cred că avut şansa, iată, să fie şi preţuit şi iubit. A stârnit în jurul lui emoţie şi a răspândit emoţie. De aceea, mie îmi vin în minte, când mă gândesc la el, cuvintele autenticitate, rădăcină, mesaj de bine. A purtat mereu un mesaj de bine către cei din jur, l-a dus mai departe, ceea ce nu e puţin lucru. De aceea, o ţară întreagă e întristată acum. Ne rămâne muzica lui, dar nu mai este persoana, personalitatea care emana multă încredere şi multă omenie”, a declarat Pop, pentru AGERPRES.
El l-a elogiat pe profesorul Dumitru Fărcaş, cel care la Catedra de folclor a Academiei de Muzică din Cluj a reuşit să creeze generaţii de muzicieni care să ducă folclorul mai departe „într-o manieră ştiinţifică”.
„A fost un mentor al unor generaţii de studenţi, la Cluj, în anii ’60, înfiinţând Ansamblul folcloric Mărţişorul. A reuşit să adune energiile tinerilor care veniseră la studii, foarte mulţi erau din mediul rural şi simţeau nevoia ceremoniilor de odinioară, iar maestrul a avut inspiraţia deosebită să facă acest ansamblu folcloric format din dansatori şi dintr-un taraf extraordinar. Şi-a ales colaboratorii dintre muzicienii care aveau şi studii superioare, adică puteau citi notele, puteau culege folclor. Din acest punct de vedere, a fost un pionier, de altfel el a deţinut o Catedră de folclor la Conservatorul din Cluj, care acum se numeşte Academia de muzică şi a reuşit să creeze generaţii de muzicieni care să ducă folclorul într-o manieră ştiinţifică mai departe, nu după ureche. De aceea, mesajul său era şi autentic, dar era şi în cunoştinţă de cauză”, a subliniat preşedintele Academiei Române.
***
Managerul Muzeului Satului, Paula Popoiu: Dumitru Fărcaş – un nume de referinţă în galeria marilor virtuozi ai cântului
Managerul Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, îşi exprimă regretul pentru moartea taragotistului Dumitru Fărcaş şi afirmă că acesta va rămâne un nume de referinţă în galeria marilor virtuozi ai cântului.
„A plecat să se odihnească puţin Dumitru Fărcaş, un nume de referinţă în galeria marilor virtuozi ai cântului la taragot, instrument care a făcut parte din fiinţa sa şi cu care a dăruit lumii într-o manieră inconfundabilă folclorul acestui neam – tezaur scump al sufletului său”, a scris Popoiu, într-o postare pe site-ul Muzeului Satului.
Ea aminteşte că „nu de puţine ori Mitru Fărcaş a poposit la Muzeul Satului din Bucureşti, fiind adesea invitat de onoare la evenimente culturale de anvergură”.
„A ales adesea Satul – muzeu din inima Capitalei pentru a face cunoscute publicului noile sale albume discografice, fiind eroul unor lansări de neuitat. De şi mai multe ori, alături de alţi corifei ai culturii române, a realizat emisiuni de radio şi mai ales de televiziune, aici, ACASĂ, cum numea Dumitru Fărcaş cu căldură şi emoţie Muzeul Satului. Ne este greu să gândim că nu mai este alături de noi dar, cu certitudine Dumitru Fărcaş va fi mereu cu noi graţie cântului bine rostuit la taragotul său fermecat, care i-a dat adesea apelativul de MAESTRU AL TARAGOTULUI. Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” îşi exprimă regretul profund pentru pierderea unui prieten adevărat, a unui om cu suflet mare, a unui profesionist desăvârşit. Să vă fie drumul lin în lumea veşniciei, Maestre! Dumnezeu să odihnească sufletul celui plecat şi să aline sufletele celor care îl vor petrece în marea călătorie”, mai spune managerul Muzeului Satului.
***
Ioan Bocşa: Dumitru Fărcaş a fost un mare artist; îl cunosc de 50 de ani
Dumitru Fărcaş a fost un mare artist, considerat astfel chiar şi de cei din afara artei, spune cunoscutul interpret de muzică populară, Ioan Bocşa, după 50 de ani de prietenie cu celebrul taragotist.
Ioan Bocşa afirmă că l-a vizitat pe prietenul său în spital în urmă cu câteva zile, iar Dumitru Fărcaş, cu toată suferinţa, îşi păstrase optimismul şi făcea planuri.
„Dumitru Fărcaş nu a fost doar un interpret, a fost un artist, pentru foarte mulţi, şi pentru cei din afara artei. Este mare păcat de suferinţa care a avut-o. Eu am fost la el acum câteva zile. În toată suferinţa, el întrevedea o perspectivă de rezolvare şi făcea planuri: ‘când o să merg din nou, o să mergem împreună’. Am fost apropiaţi…îl cunosc de 50 de ani”, a spus Ioan Bocşa în amintirea cunoscutului taragotist Dumitru Fărcaş.
***
Sabina Ispas: Dumitru Fărcaş – unul dintre cei mai elocvenţi ambasadori ai spiritualităţii româneşti
Directorul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Sabina Ispas, a afirmat, marţi, că regretatul taragotist Dumitru Fărcaş a fost unul dintre cei mai elocvenţi ambasadori ai culturii şi spiritualităţii româneşti.
„Dumitru Fărcaş a fost un model pentru perioada în care românii au trecut odată cu el şi odată cu mesajele pe care le-a transmis într-un alt secol şi într-un alt mileniu. A fost unul dintre cei mai elocvenţi ambasadori ai culturii şi spiritualităţii româneşti. A fost unul dintre marii reprezentanţi – când spun mari mă refer la unul etalon – al felului în care poate fi transmis către marea masă de ascultători nu numai cântecul, partea sonoră a acestuia, ci şi sentimentul de adâncime care l-a creat, vibraţia aceea unică, expresie a ataşamentului remarcabil faţă de tot ceea ce înseamnă creaţia culturală tradiţională românească. Crea o vibraţie în sufletul ascultătorului cu totul deosebită, pe care în ultima vreme nimeni n-a reuşit s-o producă. Nu atât interpretarea, care era tulburătoare, cât patosul cu care reuşea să scoată în evidenţă tot ceea ce are mai bun, mai sensibil, mai specific, mai înălţător cântarea românească şi prin ea spiritualitatea românească”, a declarat academicianul Sabina Ispas.
AGERPRES
***
Prezent la Sântilia Zăbălenilor, în anul 2014, maestrul Dumitru Fărcaș a spus, printre altele: „„Am venit cu mare dragoste pe plaiuri covăsnene. Mi-a făcut o mare plăcere să văd hărnicia dvs, să văd meleagurile dvs. dar mai ales să văd sufletul dvs. extraordinar care, în această frumoasă după-amiază s-a întâlnit aici, într-o oază atât de minunată pe care mulți ar dori să o aibă. Faceți tot efortul să o păstrăm măcar în amintirea celor care s-au străduit și s-au jertfit pentru noi, să ne lase pământul așa cum îl avem, o țară dodoloață, binecuvântată de Dumnezeu. De noi depinde cui o dăm, și dacă o dăm.”
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail