Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat ieri, în ședința ordinară, ordinea de prioritate în vederea atribuirii terenurilor disponibile în cadrul programului „Hai acasă”.
Programul a fost lansat cu ani în urmă, la inițiativa primarului municipiului, Antal Arpad Andras, în scopul de a-i determina pe tinerii plecaţi la studii în ţară ori în străinătate să revină în localitate sau pe cei din localitate să rămână aici. Practic, prin acest program, Primăria pune gratuit la dispoziția tinerilor cu vârsta între 18 și 35 de ani, o suprafață de teren pe care aceștia să-şi construi o locuinţă.
Solicitările în acest sens au putut fi depuse până la finele lunii mai (a.c.) Până la termenul limită, 20 de dosare au fost înregistrate. Acestea au fost evaluate, și ieri, în cadrul ședinței ordinare s-a aprobat ordinea de prioritate în vederea atribuirii terenurilor.
„Ordinea de prioritate pentru atribuirea unui teren în folosință gratuită pe baza prevederilor Legii nr.15 /2003 s-a stabilit în urma evaluării prin punctare a celor 20 dosare complete. Procesul de analizare și evaluare s-a desfășurat în condiții normale, nu au fost sesizate cazuri de abateri și nereguli”, se arată în raportul comisiei de analiză.
„S-a stabilit lista de prioritate, urmează să se facă împărțirea terenurilor, reactualizarea tuturor datelor și pentru fiecare cerere în parte se va face un proiect de hotărâre pentru alocarea terenului respectiv.”- a declarat, în cadrul ședinței, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Éva-Judit.
În proiectul de hotărâre se arată că ordinea de prioritate se va aduce la cunoștință publică, potrivit legii. Contestații împotriva listei cu ordinea de prioritate se pot depune la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, în termen de 15 zile de la data afișării listei.
„După rămânerea definitivă a ordinii de prioritate, comisia numită prin Dispoziția primarului (…), va înainta Consiliului Local, spre aprobare, propunerile de atribuire în folosință gratuită a terenurilor disponibile, formulate în funcție de opțiunea exprimată de solicitanții aflați pe lista de prioritate”.- se mai arată în hotărâre.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail